Probabil că te-ai întrebat și tu vreodată, de ce unele automobile au gura de alimentare cu carburant pe partea dreaptă, iar altele pe stânga? Iată că AutoExpert vine cu un răspuns. Deși mai toate
Să te tot minunezi de cât de ignoranți și indisciplinați sunt șoferii moldoveni. Deja am obosit să scrim despre accidente, zilnic, în speranța că ceva se va schimba. Și totuși vom publica un video ca
Mercedes-Benz 190E este un automobil legendar, care a făcut revoluție industria auto, dar și în cursele celebre germane DTM! Cel mai compact model al nemților din anii '80. primul a primit suspensia
Într-o vizită a preșidentului Federației Ruse în Ashgabat, conducerea Turkmenistanului i-a amintit de faptul că sunt interesați de noul Aurus Senat. Deși întâlnirea în cadrul unui summit a urmăr
Dealerul Ford din Carolina de Sud a reușit să atragă mai mulți clienți și să-și crească semnificativ vânzările cu un slogan dubios ”God, Guns and America”!Bineînțeles societatea a și criticat miș
Știm că este foarte important să ai o prezență halucinantă la muncă, la birou, când ieși în oraș, sau oriunde nu mergi. Dar, credem că este mai important să fii bine văzut de către șoferi, mai mult d
În anul 1992 s-au vândut în jur de 1154 de modele Acura NSX, produsă de Honda. Iată că una din acestea, după ce a rulat distanțe lungi, a sfârșit într-un accident. Acum e de vânzare pe una dintre
Se pare că forțele de ordine sunt neputincioase în fața șoferilor dornici de senzații tari. Un nou accident a plasat în spital patru persoane cu răgni grave. Șoferul și cei trei pasageri ai săi,
Cât de economă nu ar fi mașina, șoferii mereu încearcă să mai reducă din consumul de carburant, iar un exemplu sunt cei ce își pun instalații de GPL pe celebrul hybrid, Toyota Prius! Din fericire
De multe ori auzim vocile martorilor accidentelor rutiere, care mereu spun că cel ce se face vinovat va avea mari probleme sau bătăi de cap. Dar cum ați reacționa dacă ați tampona un supercar de mili
Compania BMW a decis să accentueze importanța utilizării anvelopelor corespunzătoare sezonului. Pentru un plus de claritate, bavarezii au încălțat trei mașini identice în anvelope de diferite tipuri
Deși în filmele science fiction deseori vedem un viitor plin de vehicule zburtoare, la această oră, transportul urban zburător este mai mult o utopie, dar care nu împiedică diferiți producători să la
Accident grav a fost înregistrat în această noapte pe strada Calea Orheiului 20/1. Un BMW Seria 5 condus de un sofer de 35 de ani s-a izbit în plin de un camion de model Volvo, care staționa pe margi
Compania AvtoVAZ a publicat un material video în care prezintă procesul de vopsire a caroseriei modelului Lada 4x4. O mică prezentare a fabricii a fost efectuată de un angajat al liniei de vopsire.
Se spune că modelele BMW îți dau senzații tari și adrenalină la maxim atunci când vrei viteză și condus agresiv. La fel, majoritatea proprietarilor acestor mașini se plâng și pe deservirea costisitoa
Problema ambuteiajelor din capitală se resimte cel mai tare la orele dimineții, atunci când toți pleacă la muncă sau la studii. Deși poliția se laudă cu multe reforme și cu faptul că fluidizează traf
În Japonia a fost găsit un depozit de care foarte puțini știau, unde puteți cumpăra un Nissan Skyline în stare perfectă și piese originale la un preț care nu depășește costul unui Logan nou!O ade
Astăzi, 9 octombrie 2019, în jurul orelor 07.10, a fost primită informaţia de la Dispeceratul Zonal Centru privitor la comiterea unui accident rutier pe traseul Bălți-Chișinău, în localitatea Cucioai
Până și broșura acestei mașini, este mai rară decât unele automobile de colecție! Având în vedere numărul limitat de exemplare, dar și proveniența acestui S-Class, prețul cerut pentru mașina din imag
De ce nu? Ai cai putere, ai tracțiune integrală, ai garda la sol un pic mai mare și protecții anti-noroi. Este exact minimul necesar în 2019 pentru a fi considerat SUV. De când au apărut crossove