Din 2030, Marea Britanie interzice vânzarea de mașini noi dotate cu motoare termice

De Inna   |  9 Ianuarie, 2025

Distribuie :

Guvernul britanic, condus de către Keir Starmer, tocmai a făcut marele anunț cu privire la interzicerea comercializării mașinilor dotate cu motoare termice, începând cu anul 2030, cu 5 ani mai devreme decât s-a preconizat inițial. 

Guvernul britanic, în frunte cu Keir Starmer, și condus de Partidul Laburist, a decis să interzică vânzarea de mașini cu motoare pe benzină, diesel, dar și hibride din 2030. De menționat că anterior, această măsură se aștepta tocmai în anul 2035, acum însă, lucrurile au luat o altă întorsătură.

Actualul guvern a lansat o serie de consultări, prin intermediul cărora se vor lua în considerare preferințele acționarilor cu privire la vehiculele și tehnologiile permise între 2030 și 2035, pe lângă mașinile electrice.

De menționat că, începând cu luna ianuarie a anului trecut, au fost emise așa numitele mandate de zero emisii. Rolul acestora este de a impune o creștere anuală a vânzărilor de mașini electrice. Prin urmare, pentru anul 2024 se aștepta un procentaj de 22 la sută, în timp ce pentru 2025 - 28 la sută. Nu se exclude că odată cu interzicerea comercializării de mașini dotate cu motoare termice din 2030, aceste mandate vor fi supuse unor modificări.

Recomandate:

(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna