Decis! Interzicerea comercializării automobilelor dotate cu motoare termice va fi valabilă din 2035!

De Inna   |  15 Februarie, 2023

Distribuie :

Parlamentul European a votat noul regulament care interzice mașinile termice, începând cu 2035. Iar până în 2030, europenii intenționează să reducă cantitatea de mașini termice cu până la 55%. 

Epoca motoarelor termice în Uniunea Europeană se va finaliza deja în anul 2035. În acest sens a fost aprobat planul propus de Comisia Europeană de a comercializa doar vehicule cu zero emisii din acel an și pentru a atinge un nivel neutru al carbonului până în 2050.

Reamintim că planul este numit Fit for 55 și a fost prezentat în vara anului precedent. Iar acum, acesta a fost votat de către cele 27 de state membre UE. Nu putem omite faptul că unele țări precum Germania și Italia au solicitat să fie luate în considerare și unele tehnologii alternative pentru motoarele termice. Aici vorbim despre utilizarea combustibililor sintetici și sistemelor de propulsie plug-in hybrid. 

Opțiunile menționate vor fi luate în considerare doar dacă vor contribui la atingerea obiectivului de a fi eliminate emisiile de gaze cu efect de seră. Un alt fapt important este că miniștrii mediului din statele membre UE au aprobat prelungirea cu 5 ani a scutirii de obligații în materie de CO2 pentru producătorii de nișă sau pentru cei care produc sub 10.000 de mașini pe an. Acesta este cunoscut și ca "amendamentul Ferrari", care va fi valabil tot până în 2035.

Recomandate:

Accident grav în Chișinău. Patru persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital după ce o Dacia s-a inversat - Photo
Accidente
Accident grav în Chișinău. Patru persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital după ce o Dacia s-a inversat

Un accident rutier soldat cu patru victime, dintre care doi minori, a avut loc duminică seara, 3 august, pe bulevardul Renașterii Naționale din capitală.Potrivit informațiilor preliminare furnizat

Inna
Obținerea permisului la Orhei și Căușeni: programările la examene pot fi efectuate și în regim online - Photo
Sociale
Obținerea permisului la Orhei și Căușeni: programările la examene pot fi efectuate și în regim online

Candidații din Orhei și Căușeni, care se pregătesc să susțină examenele auto, pot acum să evite cozile și drumurile inutile, grație noului sistem de programare online lansat de Agenția Servicii Public

Inna
Tragedie în Ungheni. Un copil de șase ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz de rută - Photo
Accidente
Tragedie în Ungheni. Un copil de șase ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz de rută

Un grav accident rutier soldat cu decesul unui copil de șase ani a avut loc sâmbătă, 3 august, în municipiul Ungheni. Potrivit informațiilor confirmate pentru AGORA de reprezentanta Inspec

Inna
Surpriză pregătită pentru Munchen. Mercedes pregătește debutul viitorului GLC electric - Photo
Noutăți
Surpriză pregătită pentru Munchen. Mercedes pregătește debutul viitorului GLC electric

Mercedes-Benz pregătește o apariție de senzație la Salonul Auto de la Munchen, care va avea loc în septembrie. Producătorul german a publicat o nouă imagine teaser cu viitorul SUV GLC elect

Inna