De mâine, trecerea frontierei moldo-române în punctul de control Leușeni-Albița se va reduce!
De Inna | 14 Aprilie, 2023
Autoritățile anunță că începând cu ziua de sâmbătă, 15 aprilie, se va pune în aplicare controlul coordonat la frontiera moldo-română, pe sensul de intrare în România. Reiese că pe sensul de ieșire din R. Moldova, în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni, trecerea se va face fără control, iar oprirea pentru verificări se va face pe sensul de intrare în România, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița.
Datorită coordonării punctelor de control, cetățenii vor sta mai puțin timp în rând pentru a intra în spațiul Uniunii Europene, potrivit MAI.
"Paștele aduce stări frumoase oamenilor noștri, iar MAI vine cu un motiv în plus de bucurie și anume reducerea timpului de așteptare în punctul de control Leușeni-Albița, începând de sâmbăta aceasta, pentru cei care vor să își viziteze familiile, să meargă la studii sau la muncă, în scop de afaceri sau în vacanță", a afirmat ministra de Interne Ana Revenco.
Pe 11 aprilie curent, Președintele României a semnat Acordul dintre Guvernele de la București și Chișinău, cu privire la controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Albiţa (România) – Leuşeni (Republica Moldova) pe sensul de intrare în România.