Dacia prezintă schițele procesului de desenare al bordului noilor Logan şi Sandero

De AutoExpert   |  11 Ianuarie, 2013

Distribuie :

Dacia prezintă schițele procesului de desenare al bordului noilor Logan şi Sandero

Anul trecut publicul a fost încântat de designul exterior al celor mai proaspete modele româneşti. Interiorul nu a fost nici el trecut cu vederea, fiind apreciat de cei care îşi doreau o Dacie ceva mai tehnologizată.

Oficiali Dacia au abordat problema cu foarte mult curaj, propunând chiar şi montarea unui ecran de 7 inch, regăsit în lista de opţionale. Trebuie să recunoaştem că acest scenariu părea imposibil în trecut.

După ce ne-a oferit o serie de propuneri de design incipiente ale actualelor Logan şi Sandero, constructorul de la Mioveni publică, şi de această dată prin intermediul contului său de Facebook, o serie de imagini şi schiţe care urmăresc dezvoltarea planşei de bord pentru noile Logan şi Sandero.

Ca şi în cazul designului exterior, schiţele intuiesc mult din forma finală a habitaclului. Exceptând poate volanul teşit în partea inferioară.

Cert este că poziţionarea comenzilor de deschidere a geamurilor pe planşa de bord era prevăzută încă din faza de proiect. Deşi, într-o schiţă ele apar montate pe uşa şoferului. Ideea a fost, se pare abandonată, din aceleaşi raţiuni economice.

Ca şi în cazul versiunii finale, în schiţe, planşa de bord este dominată de ecranul tactil. În schimb, aeratoarele centrale rotunde ar fi putut fi înlocuite de o singură fantă, dreptunghiulară.

Recomandate:

Mercedes are planuri mărețe. Planifică 16 modele noi până la finalul lui 2026 și 7 lansări în următoarele 3 luni - Photo
Noutăți
Mercedes are planuri mărețe. Planifică 16 modele noi până la finalul lui 2026 și 7 lansări în următoarele 3 luni

Constructorul german accelerează ritmul lansărilor. Mercedes-Benz pregătește 16 modele noi până la sfârșitul lui 2026, iar primele 7 vor fi prezentate chiar în următoarele trei

Inna
Cod Portocaliu și Cod Galben de ninsori puternice. Meteorologii au emis o actualizare - Photo
Sociale
Cod Portocaliu și Cod Galben de ninsori puternice. Meteorologii au emis o actualizare

Mâine, 18 februarie, este prognozat Cod Portocaliu și Cod Galben de precipitații puternice și intensificări ale vântului. Meteorologii au emis o actualizare, care va afecta mai multe raioa

Inna
Volkswagen ar putea închide unele fabrici, conform unui plan de reducere a costurilor pentru următorii 3 ani - Photo
Noutăți
Volkswagen ar putea închide unele fabrici, conform unui plan de reducere a costurilor pentru următorii 3 ani

Volkswagen Group pregătește un nou val de restructurări. Gigantul german vizează reducerea costurilor cu 20% în următorii trei ani, iar presa din Germania vorbește inclusiv despre posibile &icir

Inna
Citroen anunță o rechemare masivă. Peste 113.000 de C3 și C3 Aircross, chemate în service pentru o problemă la sistemul de recunoaștere a indicatoarelor - Photo
Noutăți
Citroen anunță o rechemare masivă. Peste 113.000 de C3 și C3 Aircross, chemate în service pentru o problemă la sistemul de recunoaștere a indicatoarelor

Constructorul francez Citroen anunță o campanie amplă de rechemare care vizează peste 100.000 de unități C3 și C3 Aircross. Defecțiunea ține de camera video frontală și poate duce la afișarea incorect

Inna
Traficul rutier, pe o stradă din centrul capitalei, va fi suspendat până în luna iunie - Photo
Sociale
Traficul rutier, pe o stradă din centrul capitalei, va fi suspendat până în luna iunie

Până în luna iunie a anului curent, va fi suspendat traficul rutier pe str. George Coşbuc, tronsonul cuprins între străzile Columna şi Alexandru cel Bun, din capitală. Decizia a

Inna
MIDR: peste 460 de tone de asfalt la rece au fost utilizate pentru plombarea gropilor pe drumurile naționale - Photo
Sociale
MIDR: peste 460 de tone de asfalt la rece au fost utilizate pentru plombarea gropilor pe drumurile naționale

Drumarii au intervenit pe mai multe sectoare ale rețelei de drumuri naționale cu lucrări de plombare a gropilor, care s-au format în urma înghețurilor și condițiilor nefavorabile. 

Inna
(FOTO) Concluzia IGSU: recuperarea automobilului din lacul Ghidighici este imposibilă! - Photo
Sociale
(FOTO) Concluzia IGSU: recuperarea automobilului din lacul Ghidighici este imposibilă!

Recuperarea automobilului, care s-a prăbușit sub gheață, este imposibilă. Scafandrierii din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au intervenit pe Lacul Ghidighici, unde a fost

Inna
Activitatea a 2 puncte de trecere a frontierei, sistată din cauza condițiilor meteo nefavorabile - Photo
Sociale
Activitatea a 2 puncte de trecere a frontierei, sistată din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Activitatea punctelor de trecere a fontierei Palanca și Tudora va fi sistată, începând cu ora 03:00. Poliția atenționează că măsura este valabilă pentru toate categoriile de participanți l

Inna