Cum ti se pare ideea unui Ariel Atom de 700 cai putere?

De AutoExpert   |  4 August, 2012

Distribuie :

Cum ti se pare ideea unui Ariel Atom de 700 cai putere?

Specializata in tot felul de proiecte ce implica modele precum Miata, Mini, Sky, Solstice, Sonic si, bineinteles, Ariel Atom, compania de tuning DDMWorks a ajuns dupa luni intregi de dezbateri interminabile la o concluzie destul de sensibila: cel din urma automobil, in speta Ariel Atom, nu beneficiaza de indeajuns de multa putere. Iar argumentul "Dar este extrem de usor" nu a contat de nici un fel in aceasta deliberare.

Drept urmare, specialistii tunerului aflati in Statele Unite ale Americii s-au pus pe mesterit propulsorul Ecotec de doi litri din dotare, au adaugat atat o turbina, cat si un compresor mecanic, au luat la "masat" o buna parte din internele aflate la datorie, pentru ca in cele din urma sa obtina probabil primul si singurul Ariel Atom de 700 cai putere de pe intreg globul pamantesc.

Si nu, nu avem nici cea mai mica idee cu privire la performantele rezultate, insa stim ca la o greutate de numai 657 kilograme raportul putere / masa al acestui exemplar este mult mai impresionant decat cel al modelului Bugatti Veyron Super Sport sau chiar Hennessey Venom GT. Ceea ce inseamna ca inainte de a pune in miscare jantele de 16, respectiv 17 inci (fata / spate) incaltate cu pneuri Toyo R888 este nevoie de putin antrenament. Putin mai mult.

Spre bucuria celor "neantrenati" insa, noul Ariel Atom by DDMWorks poate rula in trei moduri diferite de putere: 450, 575 sau toti cei 700 CP.

Recomandate:

Petrolul se ieftinește brusc după armistițiul dintre SUA și Iran. Ce prognozează analiștii - Photo
Noutăți
Petrolul se ieftinește brusc după armistițiul dintre SUA și Iran. Ce prognozează analiștii

Un acord temporar între Washington și Teheran a declanșat o undă de optimism pe piețele globale. Prețurile petrolului au scăzut brusc, iar bursele au urcat puternic, însă incertitudinile l

Inna
O moldoveancă a murit într-un accident grav, în Italia. Victima se afla într-o Dacia Duster - Photo
Accidente
O moldoveancă a murit într-un accident grav, în Italia. Victima se afla într-o Dacia Duster

Un accident violent produs în nordul Italiei s-a soldat cu moartea unei femei din Republica Moldova și rănirea gravă a partenerului său. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile iau &

Inna
Revoluție electrică pentru BMW i7. Bavarezii vor dezvolta baterii împreună cu Rimac, care promit salt major de autonomie - Photo
Noutăți
Revoluție electrică pentru BMW i7. Bavarezii vor dezvolta baterii împreună cu Rimac, care promit salt major de autonomie

Parteneriatul dintre BMW și Rimac Technologies aduce o nouă generație de baterii pentru i7 facelift. Lansarea este iminentă, iar promisiunile vizează autonomie extinsă și timpi de încărcare mai

Inna
Un defect neașteptat a oprit vânzările lui Corvette. Mii de mașini sunt afectate - Photo
Noutăți
Un defect neașteptat a oprit vânzările lui Corvette. Mii de mașini sunt afectate

O problemă tehnică aparent minoră a dus la suspendarea vânzărilor pentru Corvette. Mii de mașini sunt afectate, iar soluția nu este încă disponibilă pentru toate unitățile.Chevrolet a

Inna
Revenire surprinzătoare. Volkswagen readuce în prim-plan motorul de 1.0 litri în 3 cilindri - Photo
Noutăți
Revenire surprinzătoare. Volkswagen readuce în prim-plan motorul de 1.0 litri în 3 cilindri

După o pauză provocată de regulile stricte Euro 7, Volkswagen schimbă direcția și decide să continue dezvoltarea micilor motoare pe benzină. Relaxarea normelor redeschide viitorul unei unități conside

Inna
Mercedes-AMG schimbă rețeta pentru modelul SL. Germanii se despart de motorul în 4 cilindri - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG schimbă rețeta pentru modelul SL. Germanii se despart de motorul în 4 cilindri

Viitorul facelift al roadsterului german aduce o schimbare majoră sub capotă. Motoarele mai mici dispar, iar noile versiuni promit mai multă putere și tehnologii adaptate normelor Euro 7.Mercedes-

Inna