Cum poți afla kilometrajul real al mașinii? Iată câteva metode!
De Redactor AE | 11 Noiembrie, 2019
Subiect dureros nu? În special pentru cei ce aflați în căutarea unui nou automobil spre achiziție. Cum să fii sigur că nu ești mințit, cum afli care este parcursul adevărat și dacă ceea ce vezi pe odometru coincide cu realitatea?
Ziceam de multă vreme că o să încerc să aduc puțină lumină și pe acest subiect. Ar fi fost mai ușor să zic ”nicicum”, dar totuși există careva speranțe, pentru cine vrea să încerce, pentru cei ce vor să izbutească și pentru cine nu renunță așa ușor. Să le luăm pe rând, în ordinea în care de obicei derulează lucrurile.
Starea generală.
Un automobil care arată bine, nu neapărat are puțini kilometri parcurși. Am văzut mașini cu 400.000 de km la bord, dar care arată mai fresh decât una cu 100.000 km. Și asta din mai multe motive, unul din ele fiind și exploatarea, a fost făcută în oraș, în mediul urban, pe distanțe scurte? Sau a fost condus automobilul mai mult pe autostrăzi, rulând zilnic câte 200 de km?
Iar un al doilea motiv pentru care starea generală a mașinii și aprecierea ca fiind ”bună” te pot induce în eroare, este și faptul că în zilele noastre sunt o sumedenie de ateliere care pentru o sumă de bani, îi pot reîmprospăta interiorul și exteriorul mașinii astfel că nu o mai recunoști. Motorul se spală, dedesubt se spală, se face poliș, se scot zgârieturile, se aplică lac, poliș la faruri, orice vrei tu! Astfel că aspectul general și sclipitul la soare, nu este un punct de la care să pornești căutările.
Interiorul mașinii?
Cea mai frecventă greșeală a cumpărătorilor auto: să aprecieze mașina după cum arată interiorul, uzura pedalierului, a volanului, scaunelor sau a levierului cutiei de viteze. Vânzătorii de mașini la rândul lor știu cum să recunoască un potențial cumpărător mai naiv de felul lui și, desigur că îi vor puncta exact acolo, la acele detalii din habitaclu. ”Uite cum arată volanul, nu e cusut nimic, e original, uite că și pedalele arată ca noi, iar pe scaunele astea mai că nu a stat nimeni!”.
O să vă dezamăgesc. Volanul se poate cumpăra de la o dezmembrare, fiind înlocuit cu unul în stare mai bună, îți va șterge dubiile legate de parcurs. Poate fi retapițat. Și aici puțini își vor da seama dacă e originală pielea și cusuturile sau nu. Cauciucul de pe pedalier la fel se poate înlocui, ca și maneta schimbătorului de viteze de altfel. Iar despre cât de ușor se vopsește pielea de pe scaune, s-ar putea scri un articol întreg. Din nou, o potecă greșită.
Diagnostica computerizată?
Prima metodă și cea mai corectă metodă. Doar că unde să faci o analiză corectă? Cine să îți spună cu exactitate ce vede și să fii sigur că nu minte? Din păcate aici o să mă abțin de la un răspuns.
Omul care va ști cum și unde să caute parcursul modificat, este același specialist în modificat!
Ceasurile de bord, care conțin informația despre km parcurși sunt și primile care trec prin procedura de modificare. Nu are sens să te mai orientezi la ce scrie acolo. Informații vitale se ascund în alte module electronice, cum pot fi sistemul de navigație, EWS, cheia mașinii, sistemul ABS, CAS, EGS, FEM, REM sau altele. Cu cât e mai sofisticată și mai dotată mașina cu atât de mult cresc și șansele de a afla distanța reală parcursă, stocată în unul din aceste module. Partea proastă e că va trebui studiat minuțios fiecare parametru din aceste blocuri, iar aici puțini vor accepta să o facă în schimbul unei sume de bani echivalentă cu o simplă diagnostică computerizată. Nu îi rentează omului să piardă timpul cu asta.
Automobilele de clasa premium ca BMW, Audi (și unele mărci din grupul VAG), Mercedes, sunt echipate cu o mulțime de blocuri electronice de comandă care pot stoca informații cu privire la parcursul mașinii. Asta înseamnă că va fi mai greu (necesită timp) și mai costisitor de modificat aceste date, însă nu imposibil, atunci când vine vorba de un câștig frumos de pe urma vânzării. Totuși te poți baza pe zgârcenia vânzătorului. Poate ai noroc, dacă din dorința de a economisi a modificat datele odometrului și nu s-a atins de alte blocuri electronice în speranța că nu va verifica nimeni ”acolo”.
Vorbind despre partea electronică, module și blocuri, aflați că automobilele japoneze sunt cel mai slab protejate din acest punct de vedere. La majoritatea mașinilor vechi, informații cu privire la km parcurși se conțin doar în ceasurile de bord. Iar datorită dispozitivelor dedicate, modificarea cifrelor de pe odometru poate fi efectuată în mai puțin de 15 minute, direct prin cablu, fără măcar să fie demontat bordul.
Speranțe îți pot da mașinile hybrid, unde la testarea bateriilor se poate face o medie, după ciclurile de reîncărcare a HVB (high voltage battery), însă aici apare altă problema, nu poate fi stabilit cu certitudine parcursul real, ci doar cu aproximație iar eroarea de calcul poate ajunge și până la 50.000 de kilometri!
Cum rămâne cu ciclurile de reciclare ale filtrului de particule DPF?
Din nou, o metodă de luat în calcul, dar care la fel ca și bateriile, nu aduce vreo precizie.
Istoricul de service?
Ar fi și ăsta o metoda, dar...moldovenii sunt inventivi. Dacă o mașină a fost vândută cu 170.000 de kilometri, iar ultima deservire într-un service oficial a avut loc la 134.000 de kilometri, atunci la importul în țară, odometrul va fi modificat să afișeze cam 134-145.000 km. Aproape de ultima înregistrare sau cu ceva în plus, pentru a fi mai credibil.
Asta se face pentru ca clienții să audă următoarea frază ”imediat ce a ieșit din garanție a vândut-o și iată, coincide kilometrajul real!” sau, ”după expirarea garanției a mai parcurs cu ea vreo 10.000 de kilometri și uite-o aici”!
Nu vă puteți baza nici pe reprezentanțele oficiale, de la noi din țară. Ei nu au nici un interes, dar absolut zero, să caute în cele mai adânci blocuri electronice ale mașinii, pentru a vă depista careva intervenții, programări de date, sau neconcordanțe. Ei fac doar diagnosticul computerizat. Atât. Nu îi interesează nici vânzătorul, nici cumpărătorul, nici cine pierde sau cine are de câștigat. Nu sunt datori să o facă și nici nu au un astfel de serviciu inclus în grilă, deci nu vă faceți speranțe deșarte.
Poate măcar Istoricul de la licitații? Istoricul de daune?
Acesta este un pic mai apropiat de adevăr. Din nou cu un DAR.
Nu toate țările din Europa oferă acces la aceste date. Mai mult belgienii (CarPass), francezii, olandezii (NAP), cehii uneori, etc. Nu vă așteptați să vedeți asta la nemți, elvețieni sau suedezi...
Dacă mașina a fost procurată de la o casă de licitații, iar vehiculul a ajuns acolo a ajuns direct de la vreo companie, poți avea măcar certitudinea că acela este kilometrajul real al mașinii, până să ajungă în Moldova. De obicei este întocmit un raport de evaluare, unde sunt trecute inclusiv și indicațiile odometrului. Iar la companiile de leasing, sau chirie auto, nu sunt angajați speciali care să modifice parcursul, deci șansele sporesc mai mult, dacă vă procurați mașina de la licitație, ori dacă tot de acolo a fost procurată de altcineva.
De unde obțineți aceste informații? Accesând site-uri precum autodna, vin-info, carfax și alte portaluri care prestează serviciul contra plată.
Nimic îmbucurător nu ați aflat până aici da? Înțeleg. Probabil că vă întrebați la ce bun am mai scris titlul dacă nu am oferit și soluții? Soluția există însă și le cuprinde pe toate la un loc! Din experiența proprie, vă pot spune că măcar la unul din aceste teste ați putea avea noroc. Un procent de reușită, fie el și mic, dar tot vă rămâne, cu condiția că acționați pe toate fronturile posibile!
Altfel, nu vă rămâne decât să ghiciți în palme...sau să apelați la trucuri precum măsurarea grosimii discurilor de frână, pentru a calcula uzura și să achipuiți parcursul mașinii după EGR, DPF, uzură ambreiaj, bucșe, amortizoare, etc.
Câteva exemple:
Skoda Superb, motorizarea diesel 2.0, volanta cedează cam pe la 190-200.000 de kilometri.
Mitsubishi Outlander PHEV aceeași situație cu volanta și ambreiajul.
Renault motoarele diesel 1.5 de ultimă generație necesită schimbată pompa de apă împreună cu role și cureaua de distribuție la primii 100.000 km, după care la fiecare 50-60.000 de km.
Sunt doar câteva exemple însă fiecare model, ascunde câte un secret și câte o cărărușă pe care să mergeți.
Un ultim sfat. Înainte să procurați mașina, identificați modelul exact. Apoi studiați cât mai multe despre acel model și când sunteți gata și cunoașteți în detaliu ”problema”, începeți căutările, iar dacă veți fi răbdători și insistenți, veși găsi mașina potrivită!
Multă baftă!