Compilaţi video: Şapte minute de accidente cu participarea unui Hummer!

De Redactor AE   |  10 Februarie, 2016

Distribuie :

Din nefericire, există statistici care indică asupra faptului că accidentele auto, au ajuns să facă parte din rutina zilnică a unor şoferi. Fie că eşti martor, sau tocmai ai fost implicat într-un accident rutier, această experienţă o resimte aproape fiecare conducător auto, cel puţin odată în viaţă. E adevărat că există şi excepţii însă nu vom vorbi despre aceştia. Mai degrabă ne vom concentra la o compilaţie video de accidente cu cel mai fioros SUV american, Hummer!

Atunci când a fost prezentat prima versiune civilă a vehiculului de război, Hummer, lumea a fost de-a dreptul şocată. Acest monstru părea indestructibil şi cu adevărat a fost, dar numai în varianta H1. La scurt timp însă au urmat şi alte modele cum este H2 şi H3. Ei bine, videoclipul de mai jos conţine câteva scene "reuşite" exact cu aceste modele.

Cât de "indestructibile" pot fi (sau nu), vă veţi convinge de unii singuri, apăsând butonul play.

Recomandate:

2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna