Compania Ford a creat fibră de carbon accesibilă

De AutoExpert   |  6 Octombrie, 2012

Distribuie :

Compania Ford a creat fibră de carbon accesibilă

Motive pentru care industria aeronautică foloseşte pe scară largă materialul fibra de carbon este că e de până la cinci ori mai rezistentă decât oţelul, şi chiar aşa cântăreşte cu două treimi mai puţin.

Automobilele ale căror caroserii sunt consturite din fibră de carbon sunt, de obicei, supercar-uri extrem de scumpe ca McLaren MP4-12C, Pagani Huayra sau Ferrari Enzo. Un motiv pricncipal de ce aceste automobile sunt scumpe e că şi producţia fibrei carbon este scumpă şi, în plus, durează foarte mult timp.

Cel mai problematic era faptul că până acum, nici un producător nu a reuşit să scadă costurile până la un nivel care ar fi suportabil pentru producţia industrială.

Compania Ford însă, participă la proiectul de cercetare Hightech.NRW alături de specialişti ai institutului de inginerie auto de la Universitatea Aachen. În cadrul proiectului, care a început în 2010 şi va continua până în septembrie 2013, Ford a creat o capotă de Focus din CFRP (Carbon Fibre Reinforced Plastic – plastic ranforsat cu fibră de carbon). Respectivul elementul de caroserie e cu 50% mai uşor decât unul construit din oţel şi, potrivit oficialilor Ford, poate fi produs într-un timp relativ scurt, astfel încât să fie introdus pe liniile obişnuite de asamblare.

Inginerii Ford au declarat că tehnologia respectivă nu este gata pentru a fi produsă în serie în timpul apropiat, însă speră că ar putea fi folosită în mod industrial într-un viitor ceva mai îndepărtat.

Recomandate:

Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna