COLECŢIE: Acestea sunt 10 cele mai frumoase automobile din istorie

De Pavel   |  3 Noiembrie, 2017

Distribuie :

Caii putere, cifrele dinamice şi viteza maximă, acestea sunt criteriile care uimesc şi trezesc interes faţă de un automobil. Inginerii din industrie de-a lungul anilor au încercat să le facă mai fiabile şi mai puternice, însă dacă ar fi să dăm la o parte toţi termenii tehnici, ne dăm seama că în primul rând vehiculul atrage prin felul cum arată.

Deşi evoluţia designului auto a apucat o direcţie controversată şi mai puţin plăcută ochiului uman, totuşi, există în lumea asta, automobile care rămân a fi un etalon al frumuseţii. Unii adoră muscle car-urile americane cu un caracter agresiv, alţii însă adoră formele clasice şi lejer accentuate ale automobilelor vechi, sau caroseriile supercarurilor cu o multitudine de soluţii menite să îmbunătăţească coeficienţii aerodinamici.

În continuare vă prezentăm 10 automobile care după părerea noastră întruchipează frumuseţea, eleganţa şi designul automobilistic perfect. Ordinea în care sunt aranjate automobilele nu prezintă un clasament ci o selecţie aleatorie.

Mercedes-Benz 300 SL

Coupe-ul sport al anilor '50, care s-a remarcat printr-un design neobişnuit, se deosebeşte în primul rând datorită uşilor care se deschid în sus numite Gullwing, asemeni unor aripi de pescăruş. Desigur în zilele noastre cutia cu patru rapoarte şi frânele cu tambur par învechite, însă maşina la vremea sa, era asemeni unei nave cosmice.

2. Ferrari 250 GT California

Ferrari 250 GT California cu anul de producere 1961, este considerat în rândul entuziaştilor auto nu doar unul dintre cele mai geniale automobile în termeni de design, dar şi cel mai de preţ exemplar de colecţie. Vehiculul a fost produs în număr de 56 de unităţi, iar preţul aproximativ în ziua de astăzi atinge cifra de 15.000.000 dolari SUA.

3. Chevrolet Corvette Stingray

A doua generaţie de Corvette a fost desenată de la zero şi prezentată în anul 1963. Acesta avea misiunea de a fi cel mai frumos coupe sport cu două locuri, atât de mult dorit de şoferii americani. Puterea motorului, cu care era echipată sportiva, ajungea la 360 CP şi putea accelera muscle car-ul de la 0-100 km/h în doar 5.6 secunde, totodată atingând viteza maximă de 237 km/h.

4. Aston Martin DB5

Aston Martin DB5 pentru totdeauna s-a întipărit în memoria publicului drept automobilul lui James Bond. Propulsorul capabil să dezvolte 282 CP, catapulta coupe-ul cu patru locuri până la viteza maximă de 230 km/h. În perioada anilor 1963-1965, au fost asamblate doar 123 de exemplare.

5. Jaguar E-Type

Pe lângă designul progresiv, Jaguar E-type, produs în anul 1965, se lăudă şi cu un sistem de frâne cu disc, lucru apreciabil şi rar întâlnit la automobilele din anii '60. Însă cea mai de preţ apreciere acesta a primit-o de la Enzo Ferrari, care a numit acest model cel mai frumos automobil proiectat vreodată.

6. Ford GT40

Acest model legendar se mândreşte cu patru victorii în cea mai prestigioasă cursă de anduranţă din lume "24 Hours of Le Mans". Automobilul care a pus capăt dominaţiei de către echipa Ferrari în cursele de rezistenţă, a fost proiectat de la început drept un bolid pentru circuit, însă într-un final producătorul a hotărât să îl asambleze în serie. Supercar-ul putea fi procurat doar de oameni extrem de bogaţi, preţul căruia se echivala cu a unei case de lux. Defapt nici astăzi nu este mai ieftin, ba din contra, a mai crescut un pic!

7. Ferrari 275 GTB/4

Acest model a debutat în 1973 şi reprezenta un salt important al companiei Ferrari în materie de tehnologii moderne folosite la asamblare. Pe atunci 275 GTB/4 era echipat cu un motor V12, de 3.3 litri volum, suspensie independentă şi frâne cu disc. Iar felul cum arată îl clasează în topul celor mai frumoase maşini din istoria companiei şi în general din industria auto.

8. Dodge Challenger R/T

În anul 1970 Challenger R/T a venit ca o provocare pentru Mercury Cougar, Ford Mustang şi Chevrolet Camaro. Versiunea special R/T, era echipată cu un propulsor V8 de 6.4 litri volum, care în stoc dezvolta 290 CP. Opţional pentru R/T Special Edition, se oferea şi un motor HEMI V8 cu capacitatea cilindrică de 7.0 litri, capabil să stoarcă 425 CP.

După debutul filmului Vanishing Point, în care Dodge Challenger R/T a jucat rolul principal, acesta a devenit legendar.

9. Lamborghini Miura SV

Lamborghini Miura SV, cunoscută şi ca P400SV, a fost prezentată în anul 1971 la Salonul Auto de la Geneva. Propulsorul dezvolta 385 CP şi îi oferea sportivei posibilitatea de a atinge viteza maximă de 289 km/h. Supercarul produs în număr de 800 de unităţi, a fost numit de nenumărate ori cel mai frumos automobil din istorie şi prezintă o adevărată bijuterie pentru colecţionarii de automobile.

10. Porsche Carrera RS

Această caroserie a legendarului 911, este socotită de mulţi fani ai mărcii drept cea mai reuşită şi frumoasă. În ziua de astăzi, preţul acestui coupe sport cu motorul pe spate, începe de la 200.000 dolari SUA şi variază în dependenţă de starea tehnică şi estetică a acestuia.

Recomandate:

„Pe fondul semnalelor foarte bune”, Tesla vrea să mărească producția la fabrica sa din Germania - Photo
Noutăți
„Pe fondul semnalelor foarte bune”, Tesla vrea să mărească producția la fabrica sa din Germania

Tesla va mări producția la fabrica din Germania. Decizia va fi aplicată până la sfârșitul anului curent. Potrivit declarațiilor făcute de șeful uzinei, decizia de a mări producția

Inna
Audi merge contra curentului: „Viitorul aparține mașinilor electrice” - Photo
Noutăți
Audi merge contra curentului: „Viitorul aparține mașinilor electrice”

Directorul general al Audi, Gernot Döllner, consideră că tranziția către electromobilitate este inevitabilă și că vehiculele electrice reprezintă cea mai avansată soluție pentru reducerea emisiil

Inna
Primul model din seria Neue Klasse, BMW iX3, va fi asamblat la uzina din Ungaria - Photo
Noutăți
Primul model din seria Neue Klasse, BMW iX3, va fi asamblat la uzina din Ungaria

Noul BMW iX3 va intra pe linia de asamblare, la finalul lunii octombrie. Primul model din era Neue Klasse va fi asamblat la uzina din Debrecen, Ungaria. Lansarea pe piață a noului model este

Inna
Șoferul unui Citroen a decedat, după ce ar fi provocat un accident rutier. Poliția: i s-ar fi făcut rău și a pierdut controlul - Photo
Accidente
Șoferul unui Citroen a decedat, după ce ar fi provocat un accident rutier. Poliția: i s-ar fi făcut rău și a pierdut controlul

Un bărbat de 62 de ani a decedat, în timp ce două femei au ajuns la spital. Tragedia a avut loc în urma unui accident rutier, care s-a produs în localitatea Costești, raionul Ialoven

Inna
Nu parcați mașinile în preajma arborilor! SHS a emis Cod Galben de vânt - Photo
Noutăți
Nu parcați mașinile în preajma arborilor! SHS a emis Cod Galben de vânt

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis, pentru mâine, alertă meteo. În intervalul orelor 06:00 - 18:00, se prevăd intensificări ale vântului. Pe tot teritoriul țării,&nb

Inna
Producția lui Nissan Leaf, afectată de aprovizionarea cu baterii. Se vor produce mai puține exemplare decât era planificat - Photo
Noutăți
Producția lui Nissan Leaf, afectată de aprovizionarea cu baterii. Se vor produce mai puține exemplare decât era planificat

Producția electricului Nissan Leaf a fost redusă. Decizia vine în urma întârzierii în aprovizionarea cu baterii. Producția noului model electric Nissan a fost ajustată

Inna