Circulație temporar sistată pe str. Doina. Va fi reparată partea carosabilă
De Inna | 14 Aprilie, 2026
Pe strada Doina, din capitală, va fi circulația temporar sistată. Decizia a fost luată în baza dispoziției eliberată de Primăria Chișinău.
Astăzi, începând cu ora 13:00, va fi sistată circulația pe str. Doina, segmentul cuprins între șoseaua Balcani și strada Socoleni.
Potrivit oamenilor legii, traficul rutier va fi sistat în legătură cu lucrările de reparație a părții carosabile.
Prin urmare, șoferilor li se recomandă să evite zona, să utilizeze rute alternative și să respecte indicatoarele rutiere temporare.