China va contribui la reabilitarea drumurilor naționale! Află care porțiuni de carosabil urmează a fi reparate

De Pavel   |  18 Octombrie, 2018

Distribuie :

Guvernul a aprobat ieri, 17 octombrie, hotărârea cu privire la negocierile asupra proiectelor Acordurilor de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Banca Industrială și Comercială din China (ICBC), care vizează reabilitarea unor proțiuni de drumuri naționale, scrie publika.md

Mai exact, în planul de reabilitare a carosabilului se încadrează drumul național M5, care cuprinde porțiunea de drum de la frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol. Drumurile  R14 și R13, care se referă la porțiunea de drum de pe traseul Bălți – Florești, vor fi și ele la fel reparate capital.

“Implementarea proiectelor de reabilitare a drumurilor din țară, va duce la reducerea costurilor totale de transport rutier, integrarea rețelei rutiere a Republicii Moldova în rețeaua europeană, precum și la îmbunătățirea condițiilor de transport a mărfurilor şi pasagerilor”, a declarat ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Acordurile de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și ICBC constituie o continuitate a Proiectului de Susținere a Programului în  Sectorul Drumurilor, implementat cu suportul Instituțiilor Financiare Internaționale. Acesta are drept scop susținerea Republicii Moldova atât în reabilitarea rețelei de drumuri naționale pentru a facilita transportul rutier, cât şi pentru a spori siguranța şi capacitatea de gestionare a rețelei rutiere.

Proiectul de Susținere a Programului în Sectorul Drumurilor are obiectivul specific „asigurarea reabilitării, modernizării și reparației tuturor drumurilor naționale” punctat în Strategia de Transport și Logistică pe anii 2013-2022.

Recomandate:

Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna