Chevrolet va prezenta la SEMA compactele sale modificate

De AutoExpert   |  19 Octombrie, 2012

Distribuie :

Chevrolet va prezenta la SEMA compactele sale modificate

Compania Chevrolet va fi prezent la salonul de tuning SEMA din Las Vegas cu o serie de automobile compacte modificate, precum Cruze, Spark şi Aveo.

Oficialii GM au declarat că dacă va exista suficient interes pentru conceptele respective, acestea ar putea intra în producţia de serie limitată.

Sedanul Cruze a fost modificat astfel încât să urce o treaptă pe scara luxului. Denumită Upscale, compacta americană a primit o vopsea metalizată care se aseamănă cu vinarsul şi câteva elemente de exterior unice, precum jantele de 19 inch vopsite în culoarea Black Ice, geamurile fumurii şi pachetul aerodinamic.

Interiorul conceptului Cruze Upscale a fost îmbrăcat în piele de culoare maro cusută cu aţă galbenă, iar partea tehnică a fost îmbunătăţită prin intermediul unui kit de suspensie ajustabilă şi a unui set de frâne noi.

Unul dintre cele două concepte bazare pe sedanul compact Aveo a primit denumirea Z-Spec 2.5.

Printre modificările aduse acestui model se numără un kit aerodinamic, un eleron, farurile fumurii, jantele de 18 inch, suspensia coborâtă şi sistemul audio cu subwoofer de 200 W. De asemenea, frânele au fost îmbunătăţite cu discuri de 16 ţoli şi etriere cu patru pistonaşe pe faţă, iar puterea a fost crescută prin intermediul unui sistem de admisie nou şi a unui sistem de evacuare Borla.

Nici Spark, cel mai mic model al producătorului american, nu a scăpat de tratamentul SEMA.

Cu jante de 18 inch, aripi evazate şi un kit aerodinamic agresiv, Chevrolet Spark Sinister concept se vrea un automobil inspirat din raliuri, al cărui mediu natural este oraşul.

SEMA se va desfăşura în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie 2012 în Las Vegas, Nevada, Statele Unite ale Americii.

Recomandate:

Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna