Cetățenii reveniți din diasporă vor putea importa automobilele fără taxe până în anul 2025!

De Inna   |  17 Octombrie, 2023

Distribuie :

Serviciul Vamal precizează că cetățenii Republicii Moldova, care revin cu traiul în țară, li se prelungește acordul ce ține de importul bunurilor personale și a unui vehicul, fără achitarea drepturilor de import. Măsura își are valabilitatea până pe 1 octombrie 2025. 

Scutirea de a achita drepturile de import va fi valabilă, în cazul întrunirii unor condiții de către cetățeni:

  • deține cetățenia Republicii Moldova;
  • a atins vârsta de 18 ani;
  • dispune de permis de ședere permanentă sau provizorie în afara teritoriului Republicii Moldova sau orice alt document emis de autoritățile statului străin care certifică stabilirea cu traiul pe teritoriul respectivului stat și/sau deține dovada achitării taxelor și impozitelor în interesul statului în care s-a aflat;
  • în ultimele 48 de luni de la depunerea cererii s-a aflat cumulativ cel puțin 36 de luni în afara teritoriului Republicii Moldova;
  • în cazul introducerii unui vehicul supus scutirii, deține permis de conducere, perfectat pe numele său, valabil pentru categoria din care face parte vehiculul;
  • a prezentat organului vamal documentele confirmative, inclusiv declarațiile pe proprie răspundere și cererea.

Acordarea scutirii de plata drepturilor de import se aplică persoanelor eligibile doar o singură dată și se interzice comercializarea, gajarea, donația, darea în locațiune, uzufructul, leasingul sau orice altă formă de transmitere în posesie ori folosință a vehiculului importat în temeiul legii menționate, până la expirarea termenului de trei ani de la data efectuării importului.

Actualmente, de la intrarea în vigoare a legii, de facilități fiscale și vamale au beneficiat 90 de cetățeni care au revin cu traiul în Republica Moldova.

Recomandate:

4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna