Cei mai onești vânzători de pe internet. Și-au expus mașinile cu peste 500.000 km la bord

De Redactor AE   |  5 Noiembrie, 2018

Distribuie :

Setând filtrul la peste 400.000 kilometri, pentru toate automobilele care se găsesc în anunțurile site-ului 999.md, ne-am pus speranța să mai găsim mașini transparente și vânzători onești. Și iată ce-am descoperit.

Unele exemplare dintre acestea, puteau fi cu ușurință vândute și dacă aveau la bord numai 300.000, așa cum pretind că ar avea majoritatea exemplare similare. Totuși, din anumite motive, proprietarii au decis să le vândă ”așa cum sunt”, iar noi le-am selectat pe cele mai frumușele.

Pe locul întâi sunt Mercedes-urile, în special caroseria W124, posesorii cărora nu s-au sfiit să declare parcursul real și nici nu s-au ostenit să îl modifice (dacă nu ar fi fost de fapt, modificat de la 600.000 mai jos). Am găsit și BMW un X5, care arată bine pentru parcursul declarat de 413.000 de kilometri sau chiar un BMW E39, la fel, cu peste 400.000 km.

În rest, cele mai multe sunt mașini produse în anii 80, care, chiar dacă ar indica odometrul mai puțin de 500.000, vor fi mai greu de crezut pe cuvânt.

 

Recomandate:

Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna