Care sunt șansele ca Ion Tcaciuc să scape de judecată?

De Redactor AE   |  18 Mai, 2020

Distribuie :

Recent am scris despre pedeapsa și sancțiunile pe care riscă să le înfrunte Ion Tcaciuc, automobilistul care a provocat unul dintre cele mai terifiante accidente din oraș, după cel cu Porsche Cayenne.

Cel puțin 6 ani privațiune de libertate, ar trebui să îl facă să se gândească la acțiunile sale din trecut. Doar că, potrivit unor juriști, deja mai multe păreri am citit/auzit că ar fi posibil, cetățeanul vinovat de ucidere, ar putea primi o sancțiune condiționată.

Cum este posibil asta, citiți în cele ce urmează, extrase din nou de pe blogul lui Eugen, dar care reflectă nu doar o singură poziție, fiind confirmată și de alți avocați sau judecători.

Un avocat apropiat blogului nostru a fost rugat să comenteze pedeapsa pe care o riscă șoferul automobilului AUDI care a ucis doi oameni. Iată gândurile lui:

Art. 264 alin. 5 din Codul Penal al Republicii Moldova prevede: Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul a două sau mai multor persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Totodată, dacă persoana vinovată de producerea accidentului recunoaște săvârșirea faptelor, își recunoaște vina pentru săvârșirea infracțiunii, cauza se judecă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cu alte cuvinte, în cadrul ședinței de judecată procurorul citește probele care au fost administrate, iar inculpatul recunoaște toate faptele incriminate.

În astfel de cazuri, noua limită minimă şi maximă de pedeapsă sub formă de închisoare este de la 4 ani până la 6 ani şi 8 luni închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport deoarece acesta beneficiază conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Mai mult, dacă inculpatul se căiește sincer în cele săvârşite, vinovăţia în comiterea faptei imputate o recunoaște pe deplin, comunică instanţei circumstanţele în care a fost săvârşită infracţiunea, la evidenţa medicului narcolog sau psihiatru nu se află, anterior nu a fost condamnat, infracţiunea a fost comisă din imprudenţă și recuperarează prejudiciile succesorilor părţilor vătămate, șoferului responsabil de accident i se pot aplica prevederile art. 90 Cod Penal, adică dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvîrşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă, instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă.

În acest caz, instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvîrşi o nouă infracţiune şi, prin respectarea condiţiilor probaţiunii sau, după caz, a termenului de probă, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat.

În concluzie, șoferul responsabil de accidentul din această noapte, are toate șansele să scape de pușcărie, iar pedeapsa ce îi poate fi aplicată acestuia, poate fi una condiționată, a mai adăugat Eugen.

Recomandate:

Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna