BMW depăşit de Mahindra: indienii sunt primii cu un diesel bi-turbo în 3 cilindri

De AutoExpert   |  6 August, 2012

Distribuie :

BMW depăşit de Mahindra: indienii sunt primii cu un diesel bi-turbo în 3 cilindri

La Salonul Auto Frankfurt 2011, bavarezii prezentau ineditul concept BMW i8, cu un sistem de propulsie hibridă care presupune adoptarea unui diesel bi-turbo în doar 3 cilindri, având 1,5 litri . Motor care, evident, se va regăsi şi pe alte modele din gama BMW şi Mini în viitor.

Până atunci, însă, iată că avem o mare surpriză din partea indienilor de la Mahindra, care ”le iau faţa” celor de la BMW , deoarece vor propune în serie mare un astfel de motor înaintea nemţilor.

Mai exact, cei de la Mahindra anunţă că vor înlocui în curând vechiul diesel 2.5 CRDe de 95 CP cu un total noul motor de 1,5 litri, care va avea doar 3 cilindri şi tehnologie bi-turbo. Noul diesel va intra pentru început sub capota monovolumului Mahindra Xylo, iar apoi va fi propus şi pe alte modele din gamă.

Faţă de dieselul vechi, noul motor cu 3 cilindri va avea o putere mai mare, de 100 CP/3.750 rpm , precum şi un cuplu motor mai bun, de 240 Nm/1.600-2.800 rpm (faţă de 220 Nm/1.400-2.600 rpm). De asemenea, noul propulsor este mai compact şi mai uşor cu 65 kg, având o masă totală de 185 kg.

Rămâne de văzut dacă indienii vor încerca să atace piaţa europeană cu acest nou motor, despre care unele surse indiene afirmă că va fi oferit în versiuni de până la 140 CP.

În acest moment doar Volkswagen şi KIA oferă dieseluri în 3 cilindri, nemţii mizând pe un 1.2 TDI de 75 CP, iar coreenii pe un 1.1 CRDi, de aceeaşi putere, însă aceste motoare beneficiază de turbocompresoare convenţionale.

Recomandate:

Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna