Automobiliștii aflați în dificultate mai au o speranță! A fost înființată ”Asociația Voluntarilor 4x4 din Moldova”

De Redactor AE   |  29 Septembrie, 2020

Distribuie :

Oleg Vărzari președintele clubului de pasionați de off-road, AO Jeep Travel, a venit cu un anunț important astăzi. Încurajat și susținut de mai multe persoane, au decis să facă ceva mai mult decât off-road, să aducă un beneficiu societății, țării în care locuiesc. 

Împreună cu prietenii și apropiații săi, au decis înființarea unei noi asociații, ”Asociația Voluntarilor 4x4 din Moldova”. O comunitate de entuziaști auto, proprietari de automobile de teren, echipate, modificate și pregătite pentru exploatare în condiții dificile, și care să răspundă la apel atunci când șoferii aflați în dificultate, au nevoie de ajutor. 

O făceau și până acum, într-un număr restrâns de persoane, fie la tractat camioane, autobuse, sau vehicule de mare tonaj, blocate în zăpadă, noroi sau care din greșeală au ajuns în șanț. De acum încolo însă, numărul celor ce pot da o mână de ajutor va fi mai mare, pentru că există asociația, există o speranță în plus! 

Am reușit să discutăm cu Oleg Vărzari pentru a afla mai multe detalii. Aflați că doar în primile 18 ore de la anunț, la ”Asociația Voluntarilor 4x4 din Moldova” au aderat 55 de mașini, adică de voluntari cu mașini. Întrebat de susținere financiară sau sponsori, Oleg a mărturisit că sunt toți pe cont propriu, însă oricând este benevenit orice ajutor, care să îi ajute în realizarea scopurilor propuse.  

Dar, nu pentru sponsorizări și-au unit forțele, ci pentru a nu-i lăsa în voia soartei, pe cei nevoiași. 

Mai jos vedeți și postarea lui Oleg pe Facebook: 

”După mult timp de gîndire, am decis să formăm “Asociația Voluntarilor 4x4 din Moldova”. Deseori suntem sunați pentru a ajuta persoane care au nimerit în năpastă deaceea să creem o comunitate care va acoperi toată Moldova.

Pentru a face parte din Asociație, e nevoie să deții o mașină 4x4 și dorința de a interveni în ajutor fară nici o recompensă.

Pentru a fi un Salvator nu e nevoie să te gîndești: “nu îl voi ajuta, singur sa căutat sau ce cauta acolo”. Pentru un primordial ar trebui salvarea iar mai apoi morala. Un pompier nu întreabă a cui casă arde dar o stinge și echipajele mobile de salvatori nu se întreaba pe cine salveaza dar reacționează.

De aceea vrem să formăm o comunitate de șoferi responsabili, iubitori de mașinile și sportul 4x4, să ne împărtășim cu experiența și utilajele necesare pentru o evacuare.

Vom interveni la căutări de persoane, evacuarea sau scoaterea mașinilor după accident, mașini împotmolite în noroi sau zăpadă, ajutorul în zonele inundate și multe alte activități!!! Pentru a vă adăuga in grup, scriți pe pagina de facebook sau sunați 069712590”

x




AutoExpert.md le dorește mult succes!

Recomandate:

Brandurile auto chineze cuceresc Europa. Vânzările au explodat cu 85% în luna mai - Photo
Noutăți
Brandurile auto chineze cuceresc Europa. Vânzările au explodat cu 85% în luna mai

În luna mai, constructorii din China au cucerit o parte semnificativă din piața europeană, cu vânzări ce au crescut spectaculos cu 85% față de aceeași lună a anului precedent. Aceste rezul

Inna
Chery testează bateriile electrice la limită: scufundate peste 53 de ore în apă sărată, fără probleme - Photo
Noutăți
Chery testează bateriile electrice la limită: scufundate peste 53 de ore în apă sărată, fără probleme

Chery, producătorul auto chinez, derulează o serie de teste extreme menite să verifice fiabilitatea și siguranța bateriilor montate pe modelele sale electrice și hibride. În cadrul campaniei &bd

Inna
Noul model legendar Koenigsegg debutează pe 25 iunie. Primele imagini teaser dezvăluite - Photo
Noutăți
Noul model legendar Koenigsegg debutează pe 25 iunie. Primele imagini teaser dezvăluite

Constructorul suedez Koenigsegg a anunțat oficial că urmează să dezvăluie un nou supercar, descris drept „legendar”, într-un eveniment programat pentru data de 25 iunie. Până l

Inna
Brigada „Fulger” a primit două vehicule blindate donate de UE. Care sunt costurile pentru fiecare vehicul - Photo
Noutăți
Brigada „Fulger” a primit două vehicule blindate donate de UE. Care sunt costurile pentru fiecare vehicul

Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” și-a îmbunătățit dotarea cu două vehicule blindate primite printr-o donație a Uniunii Europene, facilitată de Platforma Instrumentu

Inna
Accident mortal la Băcioi. Un biciclist și-a pierdut viața, după ce a fost tamponat de un automobil - Photo
Accidente
Accident mortal la Băcioi. Un biciclist și-a pierdut viața, după ce a fost tamponat de un automobil

Un accident mortal a avut loc astăzi, în jurul orei 11:00, pe traseul dintre comuna Băcioi și satul Horești. Poliția a fost sesizată. Din cercetările preliminare efectuate la fața locul

Inna
Toyota Land Cruiser primește o versiune mild-hybrid pentru Europa - Photo
Noutăți
Toyota Land Cruiser primește o versiune mild-hybrid pentru Europa

Toyota adaugă o opțiune electrificată în gama Land Cruiser, lansând o versiune mild-hybrid dedicată pieței europene. SUV-ul robust vine echipat cu un propulsor diesel de 2.8 litri, care pr

Inna
Lexus SC revine ca sport-coupe hibrid. Noul model premium debutează în 2027-2028 - Photo
Noutăți
Lexus SC revine ca sport-coupe hibrid. Noul model premium debutează în 2027-2028

Lexus lucrează la un sport-coupe premium cu două locuri, care urmează să fie dezvăluit în 2027 sau 2028. Noul model, care ar putea purta numele Lexus SC, va împărți platforma cu viito

Inna