Audi își actualizează logoul: design 2D și fără crom

De Inna   |  15 Noiembrie, 2022

Distribuie :

Constructorul din Ingolstadt își actualizează logoul, care devine pentru prima dată vizibil pe modelul Q8 e-tron. Noul logo are un design 2D și nu mai are nicio inserție de crom. 

Ideea de a opta pentru un logo 2D a venit celor de la Audi încă în anul 2016. Totuși, ideea a început să se apropie de realitate abia în 2020. Acum, la doi ani distanță, putem vedea logoul actualizat, care a și fost montat pe facelift-ul "vechiului" SUV electric Q8 e-tron.

Designerul Andre Georgi susține că noul logo este mult mai modern decât precedentul. În continuare regăsim cele patru inele, care apropo au fost introduse încă în 1932. Doar că, de această dată inelele sunt "montate" pe un fundal negru, în timp ce inelele sunt albe. Însă clienții pot opta și pentru o nuanță gri închis a inelelor, pe același fundal negru. Iar din motive de sustenabilitate, Audi a renunțat de la aplicarea cromului pe logo. 

De asemenea, constructorul german susține că noile modele mai mult nu vor fi inscripționate pe spate. De acum înainte, numele producătorului și al modelului vor fi gravate cu laser pe montantul B. Pentru asta, germanii utilizează un font special, denumit "Audi Type". 

Prin această ordine de idei, putem afirma că Audi adoptă o nouă identitate. Apropo, aceasta poate fi vizualizată deja pe noul Audi Q8 e-tron. 

Recomandate:

112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna