Atenție șoferi! Polițiștii vor patrula orașul și pe două roți
De Pavel | 29 Aprilie, 2021
Șapte motociclete de model „YAMAHA„ precum și echipamentul aferent au fost donate astăzi, 29 aprilie 2021, din gestiunea Serviciului de Protecție și Pază de Stat în cea a Ministerului Afacerilor Interne.
Evenimentul vine drept soluție pentru facilitarea și fluidizarea traficului rutier, dar și pentru menținerea ordinii publice.
Transmiterea unităților de transport va asigura o reacționare promptă a polițiștilor, oferind posibilitatea documentării și gestionării unor situații neordinare, experiența dată fiind utilizată frecvent și peste hotarele țării.
Serviciul de Protecție și Pază de Stat menționează că de-a lungul timpului se atestă o bună cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne, atât la organizarea și desfășurarea misiunilor de protecție, cât și pe segmentul asigurării ordinii publice și securității cetățenilor.