Aprobat! Anvelopele uzate, în mod obligatoriu, vor fi predate la punctele de colectare

De Inna   |  1 Septembrie, 2022

Distribuie :

Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul cu privire la gestionarea anvelopelor uzate. Noul Regulament presupune stabilirea unui set de cerințe ce ține de colectare, reutilizare precum și valorificarea energetică sau reciclarea anvelopelor uzate. 

Potrivit cerințelor, atât persoanele fizice, cât și cele juridice vor fi obligate să predea anvelopele uzate la punctele de colectare autorizate. Printre altele, va fi interzisă înhumarea și abandonarea anvelopelor. Astfel, producătorii, distribuitorii, consumatorii și agenții economici care sunt implicați în gestionarea anvelopelor uzate, vor fi nevoiți să întreprindă măsuri pentru optimizarea colectării separate a anvelopelor uzate.

Potrivit cabinetului de miniștri, întreprinderea măsurilor de optimizare va contribui la implementarea principiului responsabilității extinse a producătorului. În această ordine de idei, agenții economici, producători de anvelope vor fi nevoiți să dețină o autorizație de mediu, dar și să asigure crearea unei rețele de colectare a anvelopelor uzate prin intermediul centrelor de deservire tehnică a automobilelor, centrelor comerciale, parcărilor. 

Ce ține de implementarea proiectului, vor fi responsabili Agenția de Mediu și Inspectoratul pentru Protecția Mediului. 

Recomandate:

Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna