Aproape jumătate din motorina importată în Moldova se vinde prin scheme gri sau ilegale!

De Pavel   |  20 Iulie, 2021

Distribuie :

În Republica Moldova ia amploare piața gri de comercializare a produselor petroliere, în mod special a motorinei. Companiile petroliere vând în prezent aproape jumătate din motorină, circa 46%, diverselor companii producătoare sub formă angro, pentru consum propriu, doar că cea mai mare parte a aceste cantități de motorină nu este utilizată pentru consum propriu, dar este vândută ilegal de către companii, care nu au nici licență, nici autorizație, nici un fel de act, care le-ar permite activitatea de vânzare a produselor petroliere. Declarațiile sunt făcute de expertul în politici economice al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, în prezent, toată Moldova, ca acum 30 ani, este împânzită cu rezervoare de plastic cu contor, de unde ilegal se vinde aproape jumătate din motorina importată. În timp ce stațiilor PECO, statul a impus un șir întreg de restricții și taxe, „vânzătorii ambulanți” de motorină, ilegal fără nici un fel de act permisiv și fără a plăti nici un fel de taxe, comercializează aproape jumătate din motorina importată. „În aceste scheme de comercializare gri sau ilegală a produselor petroliere, foarte activ participă și o parte din companiile petroliere, datorită lipsei oricărui control din partea autorităților competente ale statului”, susține Veaceslav Ioniță.

Economistul mai afirmă că volumul total al pieței gri și ilegale de vânzare a produselor petroliere, depășește 5 miliarde de lei anual. Din 2015 și până în prezent, prin aceste scheme gri a fost vândută doar motorină de peste 20 miliarde lei. Ratările bugetului public național de la această activitate ilegală de comercializare a produselor petroliere, fără nici un fel de acte permisive, se ridică la 200 de milioane de lei anual. Doar la motorină, din 2015 și până în 2020, ratările bugetului public sunt de circa 800 milioane lei.

Veaceslav Ioniță mai precizează că această vânzare în gri sau ilegală a produselor petroliere, majorează costurile operaționale ale companiilor, care activează legal, cea ce duce la creșterea cheltuielilor operaționale, pentru un litru de produse petroliere cu 0,4-0,5 lei. Altfel spus, compărătorii de bună credință achită 50 bani/litru suplimentar pentru produsele petroliere, doar datorită existenței pieței ilegale de comercializare a produselor petroliere.

„Evident apare o întrebare firească: care este sensul tuturor reglementărilor, restricțiilor, cerințelor ecologice, taxelor speciale pentru PECO, dacă jumătate din piață se află în zona gri, înafara oricăror reglementară ale autorităților publice”, se întreabă expertul.

Analistul economic este de părere că lichidarea comerțului ilegal cu produse petroliere ar permite creșterea încasărilor bugetare cu până la 200 de milioane de lei anual și reducerea prețului la produsele petrolier cu până la 50 bani/litru. „Aceasta este una din multele măsuri de urgență pe care le propun autorităților, pentru a face ordine pe piața produselor petroliere, pentru crearea un cadru legal și concurențial adecvat cea ce ar permite în final formarea unor prețuri corecte pentru toți consumatorii”, a conchis expertul IDIS „Viitorul”.

Recomandate:

Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor - Photo
Noutăți
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor

Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor teoretice sau practice. Măsura intră în vigoare, începând cu 1 martie cur

Inna
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice - Photo
Noutăți
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice

Porsche analizează posibilitatea de a renunța la o parte dintre proiectele sale de electrificare, pe fondul costurilor ridicate și al întârzierilor semnificative în dezvoltare. Potri

Inna
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini - Photo
Sociale
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează doi angaj

Inna
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an - Photo
Noutăți
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an

Lexus LC va fi retras din producție la jumătatea anului curent, marcând finalul carierei pentru unul dintre cele mai spectaculoase coupe-uri de performanță din istoria mărcii. Decizia vine la ap

Inna
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut - Photo
Noutăți
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut

Jaguar a publicat o nouă serie de imagini oficiale surprinse în timpul testelor de iarnă cu viitorul său model electric de performanță. Prototipurile au fost supuse unor probe extreme în n

Inna
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc” - Photo
Accidente
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc”

Șoferul de 19 ani, care a tamponat doi copii minori pe o trecere de pietoni din Strășeni, nu este angajat al Inspectoratului General al Poliției, scrie AGORA. Informația a fost confirmată pentru AGORA

Inna
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău - Photo
Accidente
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău

Minora accidentată ieri, pe 2 februarie, la Strășeni, se află în stare gravă. Potrivit AGORA, copila a suferit multiple traumatisme, inclusiv traumatism cranio-cerebral. Deși este conșt

Inna