Adolescenții de 17 ani vor putea conduce în Uniunea Europeană, dar doar sub supravegherea unui șofer cu experiență

De Inna   |  22 Octombrie, 2025

Distribuie :

O nouă directivă adoptată de Parlamentul European va permite persoanelor, începând cu vârsta de 17 ani să obțină permisul de conducere categoria B, cu condiția ca acestea să fie însoțite de un șofer experimentat până la împlinirea vârstei de 18 ani. Măsura face parte dintr-un amplu pachet de reforme care include și introducerea permisului de conducere digital european, potrivit mediafax.ro.

Noua reglementare nu va intra în vigoare imediat. După publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, statele membre vor avea trei ani pentru transpunerea normei în legislația națională și încă un an pentru implementare efectivă.

Reguli stricte pentru șoferii tineri

Șoferii de 17 ani vor trece printr-o perioadă de probă de cel puțin doi ani, în care vor trebui să respecte reguli mai stricte și se vor confrunta cu sancțiuni mai dure în caz de abateri, precum conducerea sub influența alcoolului, neutilizarea centurii de siguranță sau transportarea copiilor fără sisteme omologate.

Totodată, statele membre vor putea reduce vârsta minimă și pentru permisele de categorie C (camioane), dar doar pentru circulația internă și tot sub supravegherea unui șofer profesionist. În cazul autobuzelor (categoria D), vârsta minimă scade la 21 de ani, dacă persoana deține un certificat de competență profesională. Scopul acestor modificări este reducerea deficitului de șoferi profesioniști în spațiul european.

Permisul digital european, valabil în toate statele UE

Directiva mai prevede că, în cazul unei infracțiuni grave, cum ar fi conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor, retragerea permisului într-un stat membru va fi recunoscută automat în toate celelalte state ale Uniunii. Informațiile vor fi transmise prin rețeaua europeană RESPER, pentru ca sancțiunile să fie aplicate uniform.

De asemenea, examenul teoretic pentru obținerea permisului va fi actualizat cu noțiuni despre distragerea atenției la volan, unghiurile moarte, deschiderea sigură a ușilor și siguranța pietonilor și bicicliștilor.

Permisul digital devine realitate până în 2030

Începând cu anul 2030, Uniunea Europeană va introduce permisul digital de conducere, recunoscut automat în toate statele membre. Totuși, șoferii vor putea opta și pentru varianta fizică a documentului.

Potrivit Europa Press, noul permis va fi valabil 15 ani pentru autoturisme și motociclete, iar în țările unde acesta servește și drept act de identitate, valabilitatea va fi redusă la 10 ani.

Recomandate:

2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna