Adio, PSA și Fiat Chrysler Automobiles, bun găsit, Stellantis! Un nou gigant în industria auto a fost oficial creat

De Sergiu   |  18 Ianuarie, 2021

Distribuie :

Un nou gigant al industriei automotive a apărut oficial pe piața mondială! După lungi ședințe de negocieri și strategii financiare a fost decisă coagularea a două mari entități - FCA și PSA. Planul de fuzionare a fost anunțat pentru prima dată la sfârșitul lunii octombrie 2019. În iulie 2020, noua alianță a fost denumită oficial Stellantis, iar în noiembrie a fost introdus simbolul oficial.

Recent, acționarii fiecărei companii au aprobat în mod oficial fuziunea, unde fiecare parte va deține 50% din capital, iar șeful noii asociații pentru următorii cinci ani a fost numit șeful PSA Carlos Tavares.

În ciuda faptului că 2020 a fost un an dificil, inclusiv pentru industria automotive, fuziunea celor doi jucători importanți a decurs conform planului. Chiar dacă contopirea prevede drepturi egale, de facto, potrivit standardelor internaționale de evidență financiară, grupul PSA a achiziționat concernul FCA.

Astfel, Stellantis devine al patrulea ca mărime grup auto din lume, fiind devansat doar de Volkswagen, Toyota și Renault Nissan Mitsubishi Alliance. Anual, companiile de sub aripa noii alianțe produc în jur de 8-8.7 milioane vehicule.

Ca urmare a fuziunii, alianța Stellantis va îngloba tocmai 14 mărci: Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Citroen, Dodge, DS, Fiat, Jeep, Lancia, Maserati, Opel, Peugeot, Ram și Vauxhall. Anterior, conducerea concernului italo-american FCA și grupul francez PSA și-au anunțat în repetate rânduri planurile de a păstra toate mărcile menționate mai sus, chiar dacă unele dintre ele nu mai sunt profitabile.

Vom vedea cum va evolua situația în continuare, dar pentru moment, cele mai expuse riscului par Chrysler și Lancia. Ambele companii au o gamă destul de săracă și învechită, italienii oferind acum un singur model - hatchbackul Ypsilon. Poate în cadrul noi alianțe, mărcile vor prinde o nouă viață.

Odată cu formarea oficială a Stellantis ca producător de automobile, acțiunile comune ale companiei au început să fie  tranzacționate pe bursele Euronext de la Paris și pe Mercato Telematico Azionario din Milano, iar de mâine și la Bursa de Valori din New York sub simbolul ”STLA”. Gigantul își va avea sediul central în Olanda.

Oficialii alianței  au declarat că fuziunea va crește valoarea conglomeratului cu 25 de miliarde de euro în următorii ani. De asemenea, se anticipează optimizări de costuri de aproximativ 5 miliarde de euro pe an, fără a închide vreo uzină. Noul gigant auto are o capitalizare de piață de 42 miliarde de euro. Economiile se vor referi la platformele utilizate, achiziții și administrare, dar și din optimizarea logisticii, vânzărilor de piese, lanțurilor de aprovizionare și calității.

Noua strategie a alianței va fi anunțată mâine, 19 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă.

Numele noului constructor rezultat în urma fuziunii dintre Grupul PSA Peugeot-Citroen și Alianța Fiat-Chrysler, va fi STELLANTIS!
Grupul PSA Peugeot-Citroen și Alianța Fiat-Chrysler anunță oficial că pe parcursul acestei săptămâni a fost semnat acordul cu privire la numele noului constructor care v
AutoExpert

 

 

 

Recomandate:

Toyota GR Corolla ar putea ajunge oficial în Europa, în 2026 - Photo
Noutăți
Toyota GR Corolla ar putea ajunge oficial în Europa, în 2026

Fanii modelelor sport compacte au motive serioase de bucurie: Toyota planifică să aducă GR Corolla și pe piața europeană, la patru ani de la debutul său mondial. Lansat inițial în 2022, hot

Inna
(FOTO) Lexus IS500 Climax Edition: ediție limitată exclusivă cu motor V8 pentru piața japoneză - Photo
Noutăți
(FOTO) Lexus IS500 Climax Edition: ediție limitată exclusivă cu motor V8 pentru piața japoneză

Lexus marchează finalul carierei lui IS500 cu o serie specială, destinată exclusiv Japoniei. Noul IS500 Climax Edition, limitat la numai 500 de unități, este un omagiu adus ultimului sedan Lexus

Inna
Stellantis lansează un ordin Stop-Drive pentru Citroen C3 și DS3, echipate cu airbag-uri Takata - Photo
Noutăți
Stellantis lansează un ordin Stop-Drive pentru Citroen C3 și DS3, echipate cu airbag-uri Takata

Stellantis a emis o alertă urgentă care vizează proprietarii modelelor Citroen C3 și DS3 fabricate între 2009 și 2019, echipate cu airbag-uri Takata. Campania de tip Stop-Drive, inițiată de grup

Inna
Audi planifică să construiască o fabrică de 4 miliarde de euro în SUA pentru a evita taxele vamale impuse de Trump - Photo
Noutăți
Audi planifică să construiască o fabrică de 4 miliarde de euro în SUA pentru a evita taxele vamale impuse de Trump

Audi ia în calcul o investiție majoră pe piața americană, cu scopul de a ocoli taxele vamale impuse de administrația Trump. Surse apropiate companiei germane au dezvăluit că planurile includ rid

Inna
Primăria Chișinău: o porțiune a străzii Liviu Deleanu, din sectorul Buiucani, va fi temporar închisă - Photo
Sociale
Primăria Chișinău: o porțiune a străzii Liviu Deleanu, din sectorul Buiucani, va fi temporar închisă

Primăria Chișinău a anunțat că o porțiune a străzii Liviu Deleanu, din sectorul Buiucani, va fi temporar închisă. Măsura este valabilă în intervalele 23 iunie (de la ora 20:00) - 24 iunie

Inna
Stellantis ar putea renunța la Maserati. Viitorul brandului de lux este incert - Photo
Noutăți
Stellantis ar putea renunța la Maserati. Viitorul brandului de lux este incert

Stellantis explorează posibilitatea de a vinde Maserati, renumitul său brand de lux, care traversează o perioadă dificilă. Mișcarea face parte din strategia grupului de a-și eficientiza portofoliul, c

Inna