Accidentul de la Cahul: cum o pană de cauciuc poate trauma 8 persoane

De Inna   |  29 August, 2023

Distribuie :

Astăzi dimineață, în jurul orei 08.30, Inspectoratul de Poliție Cahul a fost sesizat despre producerea unui accident rutier, care a avut loc în localitatea Larga Nouă. În urma impactului, opt persoane au fost traumatizate. 

Ajunși la fața locului, din declarațiile șoferului, polițiștii au stabilit preliminar, că microbuzul de marca Mercedes, de pe ruta Cahul-Doina a avut o pană de cauciuc. În rezultat, conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului și s-a tamponat într-un pilon de pe marginea drumului.

x
x
x
x

Drept consecință, opt persoane au fost traumatizate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Din nefericire, o femeie de aproximativ 55-60 de ani a decedat, la scurt timp după spitalizare. Șoferul microbuzului a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul fiind negativ. 

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Totodată urmează a fi efectuată expertiza auto-tehnică pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului. În acest context, oamenii legii reamintesc tuturor conducătorilor mijloacelor de transport, în special celor de rută, care transportă pasageri, înainte să pornească la drum, să verifice starea tehnică a autovehiculului pentru a călători în siguranță.

Recomandate:

Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030 - Photo
Noutăți
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030

După retragerea legendarului R35, Nissan pregătește o revenire spectaculoasă: viitorul GT-R este deja în dezvoltare și ar putea combina ADN-ul clasic cu tehnologia modernă.După încheie

Inna
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei - Photo
Sociale
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei

Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei, începând cu 1 mai curent. Primăria Chișinău menționează că este o măsură inevitabilă, în contextul

Inna
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor - Photo
Noutăți
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor

Dacă actuala instabilitate economică persistă, autoritățile ar putea fi nevoite să taie cheltuieli, să mute priorități și să intervină direct în economie pentru a susține mediul de afaceri. 

Inna
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire

Mercedes-Benz introduce o soluție revoluționară pe limuzina sa electrică de top: direcția fără legătură mecanică și un volan de tip yoke promit mai mult confort și o experiență complet diferită la vol

Inna