Accident tragic la Drochia! Șoferul unui BMW a decedat, iar doi pasageri au ajuns la spital cu traumatisme

De Pavel   |  5 Iulie, 2021

Distribuie :

Un accident grav a fost înregistrat la Drochia. Acesta a avut loc în această noapte, în jurul orei 1:20, poliția fiind alertată prin intermediul serviciului 112, să întervină la documentarea unui accident rutier, produsla intrarea în satul Mîndîc.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că șoferul unui BMW Seria 5, un tânăr de 22 de ani, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul volanului derapând de pe traseu și inversându-se într-un șanț de scurgere a apei.

În consecință, șoferul a primit diverse leziuni corporale și a decedat în secția de reanimare a spitalului din Drochia. Pasagerii din mașină, doi tineri de 20 și 18 ani, cu diverse traumatisme, la fel, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Pe caz a fost inițiat un proces penal, în cadrul căruia organul de urmărire penală urmează să stabilească toate circumstanțele.

x
x
x

 

Recomandate:

În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna