Accident matinal cu implicarea a trei automobile la Botanica. O persoană a fost spitalizată de urgență

De Pavel   |  7 Decembrie, 2020

Distribuie :

Trei vehicule au avut de suferit grav, iar o persoană a fost rănită, într-un accident în lanț. Impactul a fost înregistrat în această dimineață în sectorul Botanica din capitală.

Potrivit datelor preliminare, în accident au fost implicate trei automobile de marca Ford, Renault, dar și o Toyota. În urma impactului, două dintre automobile au fost grav avariate și au rămas blocate pe traseu, iar o persoană a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Din cauza accidentului, în zonă s-au creat mai multe ambuteiaje.

Ofițerii Secției Accidente Rutiere din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul în lanț, dar și șoferul care se face vinovat.

UPDATE: Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru AutoExpert.md că accidentul a avut loc în jurul orei 07:35, iar automobilele erau conduse de șoferi cu vârste de 30 de ani, 34 de ani și respectiv 45 de ani. În urma impactului, cu diverse traumatisme, a ajuns la sptial un pasager din automobilul Ford.

 

x
x
x

 

 

Recomandate:

(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna