Accident grav la intrarea în oraş! Şoferul a decedat iar alte trei persoane sunt rănite

De Redactor AE   |  24 Aprilie, 2015

Distribuie :

O persoană a decedat iar altele trei au fost traumate după ce mașina cu care se deplasau s-a ciocnit într-un obstacol de pe marginea drumului. Accidentul a avut loc, în această după-amiază în jurul orei,14:30, pe strada Calea Orheiului din sectorul Râşcani al capitalei.

Contactat telefonic, ofițerul de presă al direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati a declarat pentru AutoExpert că șoferul unui automobil de model Opel Vectra, în vârstă de 25 de ani, din motive necunoscute a pierdut controlul volanului iar automobilul a intrat într-un obstacol de pe marginea carosabilului.

În urma impactului șoferul a decedat pe loc iar alte trei persoane au fost transportate la spital cu multiple traumatisme. Oamenii legii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Potrivit unor martori oculari diun cauza accidentului pe strada Calea Orheiului s-au format mai multe ambuteiaje, iar circulaţia a fost închisă temporar.

text: Vadim Ungureanu

sursa foto: Алексей Бурец

Recomandate:

177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni - Photo
Sociale
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni

Ninsorile și lapovița din timpul nopții au pus la lucru zeci de echipe de drumari. Aproape 1.860 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe drumurile naționale, iar autoritățile ave

Inna