A încercat să îi fure maşina însă proprietarul a reacţionat prompt! Vezi ce a făcut acesta! VIDEO)

De Redactor AE   |  14 Ianuarie, 2016

Distribuie :

Cazul a avut loc cu foarte puţin timp în urmă, în Australia, la o staţie de alimentare cu petrol. După ce şi-a suplinit necesarul de combustibil, proprietarul maşinii s-a îndreptat spre casierie pentru a-şi achita datoria. Greşeala acestuia a fost să lase maşina deschisă, dar şi cheia în contact, fapt care a atras atenţia unui hoţ ce s-a grăbit să urce la volan!

Din fericire, tânărul a observat la timp tentativa străinului de a-i fura maşina şi s-a repezit spre aceasta. Noroc mare că avea geamul portierei deschis din partea pasagerului (în AU se circulă cu volanul pe dreapta), astfel bărbatul a sărit direct cu picioarele în maşină! Între timp hoţul deja pornise, astfel că a dispărut din vizorul camerelor de luat vederi şi, din păcate, nu putem vedea ce a urmat.

Câteva fracţiuni de secundă mai târziu însă, în obiective reapare hoţul care a luat-o la fugă abandonând maşina dar şi ideea sa năstruşnică, semn că proprietarul şi-a recâştigat poziţiile! Cu siguranţă că din acel moment, tânărul nu va mai lăsa niciodată automobilul deschis, ceea ce vă recomandăm şi vouă să faceţi!

Recomandate:

Nissan închide o uzină istorică din Japonia. Fabrica Oppama își oprește activitatea în 2028 - Photo
Noutăți
Nissan închide o uzină istorică din Japonia. Fabrica Oppama își oprește activitatea în 2028

Nissan a anunțat oficial că va închide una dintre cele mai vechi și importante uzine ale sale din Japonia, ca parte a unui plan amplu de restructurare la nivel global. Fabrica din Oppama, situat

Inna
Stellantis renunță la mașinile pe hidrogen. Planurile sunt suspendate pe termen nedefinit - Photo
Noutăți
Stellantis renunță la mașinile pe hidrogen. Planurile sunt suspendate pe termen nedefinit

Stellantis a anunțat oficial că își suspendă toate planurile legate de dezvoltarea vehiculelor alimentate cu hidrogen, invocând lipsa unei piețe viabile și rentabile pentru acest tip de pr

Inna
Volkswagen ID.3 uimește după aproape 170.000 km: testul ADAC arată o degradare minimă a bateriei - Photo
Noutăți
Volkswagen ID.3 uimește după aproape 170.000 km: testul ADAC arată o degradare minimă a bateriei

Volkswagen ID.3 a demonstrat o rezistență excelentă în timp, în urma unui test de anduranță realizat de ADAC, cea mai mare asociație auto din Germania. Modelul electric testat, o vers

Inna
(VIDEO) A căzut o bucată de beton de pe podul din str. Ismail. Primăria spune că acesta va fi reabilitat - Photo
Sociale
(VIDEO) A căzut o bucată de beton de pe podul din str. Ismail. Primăria spune că acesta va fi reabilitat

Podul din str. Ismail ar putea intra în reparație, potrivit Primăriei Chișinău. Reacția vine la scurt timp după un accident înregistrat pe str. Albișoara, unde a căzut o bucată din pod. Mo

Inna
Lamborghini ar putea lansa un Temerario cu tracțiune spate și hibridizare simplificată - Photo
Noutăți
Lamborghini ar putea lansa un Temerario cu tracțiune spate și hibridizare simplificată

Lamborghini explorează posibilitatea lansării unei versiuni cu tracțiune spate pentru noul său supercar, Temerario, actualul înlocuitor al celebrului Huracan. Deși în prezent mașina e

Inna
Renault are un nou CEO interimar. Duncan Minto preia conducerea grupului până la numirea unui șef permanent - Photo
Noutăți
Renault are un nou CEO interimar. Duncan Minto preia conducerea grupului până la numirea unui șef permanent

Grupul Renault a anunțat o schimbare importantă în conducerea executivă, desemnându-l pe Duncan Minto ca nou CEO interimar. Acesta îl înlocuiește pe Luca de Meo și va coordona

Inna