A încercat să evite un câine şi s-a ales cu daună totală de 90.000 dolari!

De Redactor AE   |  1 Iulie, 2015

Distribuie :

Incidentul nefericit a avut loc în Australia, unde, proprietarul unui automobil sport de lux Maserati Quattroporte, a încercat să evite un câine care i-a apărut în cale. Şoferul a reacţionat brusc şi a reuşit să ocolească patrupiedul, însă întâmplarea nu s-a lăsat fără efecte secundare. Acesta avea un vas cu vopsea pe bancheta spate, care s-a vărsat peste tot interiorul maşinii, tapiţat cu piele!

Nu putem şti dacă întra-devăr câinele se face vinovat pentru situaţia de accident creată, sau este doar vina celui aflat la volan, însă compania de asigurări i-a dat dreptate proprietarului maşinii de lux. Acum, păgubaşul urmează să primească o sumă de 90.000 de dolari, după ce angajaţii companiei de asigurări au constat dauna totală.

Din imaginea alăturată, puteţi vedea că absolut tot interiorul maşinii este acoperit de un strat fin de vopsea albă, care a ajuns până şi pe parbriz. Cu siguranţă că acesta este coşmarul oricărui automobilist, însă aceste întâmplări servesc celor din jur ca o preîntâmpinare. Iar noi la rândul nostru îndemnăm conducătorii auto să nu lase recipiente cu vopsea sau alte lichide, pe bancheta spate ci să le fixeze pe poziţii cât mai bine, pe preşuri.

Totodată ar fi bine să vă asiguraţi că în caz de incident, aceasta nu se va sparge chiar pe torpedo. Nu de alta, dar sunt prea puţine şanse ca companiile locale de asigurări să vă despăgubească în acest sens. Doar dacă nu dispuneţi de poliţele de asigurare CASCO.

sursa: wcf.com

Recomandate:

Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna