A fost scos la vânzare primul Mercedes-Benz G-Class cu motor V8 din istorie!

De Pavel   |  10 August, 2022

Distribuie :

Dealerul elvetian Andreas Wüest AG a scos la vanzare primul Mercedes-Benz G-Class echipat cu motor V8. Acesta a fost construit de AMG pentru Paris-Dakar în 1991. SUV-ul nu avea prea multe în comun cu modelul de serie și totuși cel mai remarcabil lucru se ascundea sub capotă.

Iconicul G-Wagen a fost început să fie produs în 1979, însă versiunea cu motor V8 a apărut abia în 1993. Un lot mic de mașini a primit indicele 500 GE, iar familiarul G500 a intrat pe linia principală de asamblare tocmai în 1998.

x
x
x

 

Cu toate acestea, puțini oameni își amintesc că cu zece ani mai devreme, specialiștii AMG au construit un Mercedes-Benz G 600 TE. Vehiculul de teren asamblat pentru Paris-Dakar a devenit primul Gelandewagen cu un motor în opt cilindri, însă diferențele față de mașina de serie nu s-au încheiat aici.

De fapt, era o mașină complet diferită. Un cadru spațial a fost sudat pe partea din față a șasiului unui G-Class, iar punțile au fost întărite. Panourile exterioare ale caroseriei erau realizate în întregime din fibră de sticlă.

x
x
x

 

Sub capotă, au instalat un V8 de 6.0 litri volum de 331 cai putere și un cuplu de 575 Nm. Motorul pofticios și ritmul dinamic al cursei au necesitat, de asemenea, instalarea unui nou rezervor de combustibil de tocmai 450 de litri! La volanul SUV-ului, s-a așezat vicecampionul de Formula 1, elvețianul Clay Regazzoni.

După un accident la United States Grand Prix West în 1980, Regazzoni a fost paralizat de la brâu în jos. Acesta nu mai putea conduce mașini cu un singur loc, dar s-a regăsit în alte tipuri de motorsport. De fapt, G600 TE a fost proiectat special pentru el, cu adâncituri în scaun pentru un suport mai bun pentru picioare, accelerator manual și frână. Cu toate acestea, cursa de raliu pentru Regazzoni s-a încheiat fără succes. G-Wagen-ul s-a răsturnat, iar pilotul, incapabil să se miște independent, a fost târât departe de mașină de motocicliștii echipei Cagiva.

În ciuda eșecului, Regazzoni a păstrat acel G600 TE în colecția sa personală, unde a fost găzduit până la moartea pilotului în 2006.

Acum SUV-ul aparține rudelor lui Regazzoni care au decis să-l vândă prin intermediul dealerului Andreas Wüest AG. Vehiculul este în stare de funcționare perfectă, iar vânzătorul este gata să anunțe prețul doar la cererea clienților.

Recomandate:

Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H” - Photo
Noutăți
Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H”

În timp ce industria auto se îndreaptă tot mai mult spre electrificare și automatizare, Hyundai pare să pregătească o soluție neașteptată pentru pasionații condusului tradițional. Un nou b

Inna
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție - Photo
Sociale
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Mărgărit, avertizează că proiectul de lege privind suspendarea înmatriculării automobilelor ar putea genera dificultăți de interpretare și riscuri de corupți

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna