2 șoferi au fost depistați la volan fără permis. Ambii au încercat să mituiască polițiștii

De Inna   |  16 Februarie, 2024

Distribuie :

Oamenii legii raportează că au depistat doi bărbați în timp ce conduceau autovehicule fără a deține permis de conducere. În ambele cazuri, șoferii au încercat să mituiască polițiștii pentru a nu fi documentați. 

În primul caz a fost stopat un Volkswagen pe o stradă din satul Congaz, raionul Comrat, condus de un tânăr de 23 de ani, originar din același raion, care nu deținea dreptul de a conduce mijloace de transport.

Al doilea caz a avut loc în satul Zîrnești, din raionul Cahul. Polițiștii au stabilit că un tânăr de 26 de ani din raionul Cahul aflat la volanul unui VAZ a prezentat la verificare acte false (atât permisul, cât și pașaportul). Mijlocul de transport a fost ridicat și transportat la parcarea specială.

Pentru a nu fi documentați conform legii, aceștia au încercat să corupă polițiștii cu mijloace bănești. La fața locului au fost solicitate grupele operative din Inspectoratele teritoriale.

În acest context, oamenii legii menționează că de la începutul anului, Poliția a sancționat 813 persoane care conduceau vehicule fără a deține dreptul de conduce. Alții 50 au fost depistați la volanul autoturismului fiind privați de dreptul de a conduce, iar 105 au fost documentați pentru predarea conducerii unității de transport unei persoane care nu deține permis de conducere.

Recomandate:

Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini - Photo
Sociale
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează doi angaj

Inna
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an - Photo
Noutăți
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an

Lexus LC va fi retras din producție la jumătatea anului curent, marcând finalul carierei pentru unul dintre cele mai spectaculoase coupe-uri de performanță din istoria mărcii. Decizia vine la ap

Inna
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice - Photo
Noutăți
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice

Porsche analizează posibilitatea de a renunța la o parte dintre proiectele sale de electrificare, pe fondul costurilor ridicate și al întârzierilor semnificative în dezvoltare. Potri

Inna
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău - Photo
Accidente
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău

Minora accidentată ieri, pe 2 februarie, la Strășeni, se află în stare gravă. Potrivit AGORA, copila a suferit multiple traumatisme, inclusiv traumatism cranio-cerebral. Deși este conșt

Inna
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc” - Photo
Accidente
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc”

Șoferul de 19 ani, care a tamponat doi copii minori pe o trecere de pietoni din Strășeni, nu este angajat al Inspectoratului General al Poliției, scrie AGORA. Informația a fost confirmată pentru AGORA

Inna
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor - Photo
Noutăți
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor

Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor teoretice sau practice. Măsura intră în vigoare, începând cu 1 martie cur

Inna
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut - Photo
Noutăți
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut

Jaguar a publicat o nouă serie de imagini oficiale surprinse în timpul testelor de iarnă cu viitorul său model electric de performanță. Prototipurile au fost supuse unor probe extreme în n

Inna