Skoda are motiv de sărbătoare! Octavia Combi împlinește 25 de ani de la lansare

De Inna   |  3 Martie, 2023

Distribuie :

Cu 25 de ani în urmă, constructorul ceh în mod solemn prezenta modelul modern Octavia Combi. Evenimentul se întâmpla cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, pe 3 martie 1998. Pe parcursul celor 25 de ani, cehii au reușit să comercializeze peste 2.8 milioane de automobile Octavia Combi, în diferite generații. 

Istoria modelului Skoda Octavia numără peste 60 de ani. Iar varianta break își are originea din 11 septembrie 1960, când cehii au prezentat lumii întregi o nouă variantă a celebrului model. Pe atunci, modelul măsura 4.065 milimetri în lungime, avea un spațiu generos pentru pasageri și un portbagaj impresionant, cu o capacitate între 690 și 1.050 de litri. 

La scurt timp după ce Skoda a intrat în Grupul Volkswagen (1992), inginerii au început să lucreze asupra variantei moderne Octavia. Astfel, în 1996 pe linia de asamblare a intrat noua versiune a modelului Octavia, care era bazată pe arhitectura A4, în varianta hatchback. Doi ani mai târziu, varianta continuă. În 1998, constructul din Mlada Boleslav prezenta varianta break pentru Octavia, care măsura 4.5 metri în lungime. În același an, break-ul a reprezentant 15% din vânzările totale ale cehilor. 

x
x
x

În 2001, prima generație modernizată de la Skoda a fost comercializată în 470.600 de exemplare. Vânzările au crescut până la 40.5%. Iar până în 2013, break-ul a adus cehilor 881.200 de clienți! Cea de-a treia generație a avut și mai mult succes! Gama a fost extinsă și includea o versiune Octavia Scout, care era dotată cu transmisie automată și tracțiune integrală. În intervalul 2012-2020, Skoda Octavia Combi a fost produsă într-un număr de 1.195.500 de unități. 

x
x
x
x
x

Cea de-a patra generație a debutat în noiembrie 2019, care a și adus procesul de electrificare. Astfel, în gama break-ului ceh au apărut versiuni precum Octavia Combi iV și Octavia Combi vRS iV, care sunt dotate cu sisteme de propulsie plug-in hybrid. 

x
x
x

Pe parcursul la toată istoria, care numără abia 25 de ani, Skoda a comercializat peste 2.8 miliane de exemplare Octavia Combi!

Recomandate:

R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna