Noutăți
Primul Lexus LS a debutat în 1989, la Salonul Auto de la Detroit, iar astăzi, 18 ani mai târziu, îşi are premiera mondială a celei de-a cincia generaţii a celui mai luxos Lexus produs vreodată.Const
Riding Assist este cea mai nouă tehnologie a inginerilor de la Honda care practic schimbă percepţia de motocicletă. Astfel că în viitor, transportul pe două roţi ar putea fi mult mai uşor practicabil
Inspectoratul Național de Patrulare are grijă să ne informeze regulat despre situaţia traficului din ţară. Iată că astăzi aflăm ultimile noutăţi, dar şi ce s-a mai întâmplat în weekend.Până la aceas
Coreenii nu îşi abandonează promisiunile făcute în urmă cu ceva timp şi ne prezintă astfel primul concept al unui sedan care să concureze de la egal cu germanii de la BMW şi Audi.Noul model a luat n
Compania Cornig, cea care a creat Gorilla Glass, geamul rezistent al telefoanelor mobile, a prezentat de curînd primul parbriz auto rezistent la fisuri.Spre deosebire de cel regăsit pe telefoane mob
ZAZ-ul a fost ”mașina poporului” în perioada sovietică. Era cel mai accesibil ”automobil”, avea un motor de 965 cm3, 40 CP și tracțiune pe puntea spate. Practic, era el mai lent și spartan autoturism
Viscolul şi ninsoarea continuă, însă angajaţii Inspectoratului Naţional de Patrulare lucrează în regim sporit fiind acolo unde este cea mai mare nevoie de ei. Codul galben se păstrează în continuare î
Lovitură de grație pentru romani și moldovenii cu permis de conducere romanesc. Parlamentul Romaniei a luat o decizie șocantă, toți soferii care au alcoolemie în sange, își pot pierde definitiv permis
Toți conducătorii auto care întâmpină probleme din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile pot suna la Administrația de Stat a Drumurilor pentru a interveni la fața locului.Numărul de telefon
Ca să mai încălzim un pic atmosfera, vă invit să aflaţi ce au scos acum proaspăt de la cuptor, britanicii de la Bentley. Un coupe impunător cu un nume de supererou şi o rezervă teribilă de cai putere.
Printr-un comunicat de presă, lansat în dimineaţa zilei de astăzi, Ministerul Afacerilor Interne al României, anunţă decizia de închidere a drumurilor naționale din județele Constanța, Brăila, Ialomiț
Dacă nu ai loc de linişte în casă şi planifici să mergi în vizită, asigură-te că ai tot necesarul la drum lung, o pătură, o lopată, un termos cu ceai, rezervorul PLIN şi cel mai importatn informaţii c
În aceste momente, pe toate traseele din țară, chiar dacă sunt acoperite cu zăpadă, transportul circulă fără dificultăți, informează Serviciul de presă al INP. Mașinile de patrulare sunt angajate într
Coreea de Sud a retras certificarea a 10 modele Nissan, BMW și Porsche pe motivul falsificării unor documente privind emisiile și nivelul de zgomot. Noutatea vine de la automotivenews, citaţi de autom
Odată cu apariţia cheilor de tip smart, cele care permit accesul în maşină prin sistemul keyless go, au apărut şi o mulţime de îngrijorări sau presupuneri legate de avantajele acesteia, ce se pot dove
Tesla Gigafactory este la moment prima fabrică de acest gen, care ar putea concura într-un domeniu similar cu ţări înalt dezvoltate ca Japonia, China sau Coreea de Sud. Şi ca să îţi dai seama cât de g
Circulaţia pe şoseaua Balcani, la intrare în satul Ghidighici, va fi restricţionată timp de jumătate de an, scrie publika.md. Potrivit Administraţiei de Stat a Drumurilor, pe această porţiune se vor d
Anul 2016 a fost pentru Volvo unul extrem de important. Constructorul suedez de automobile a reuşit să se impună şi mai mult în segmentul SUV-urilor premium, iar modelul S90 cucereşte la rândul lui no
La un an de la prezentarea primului său concept, în cadrul Consumer Electronics Show, Faraday Future este gata astăzi cu un prototip viabil. Acesta poartă numele de FF 91 şi are deja cu ce se lăuda în
Pentru următoarele zile, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează ninsori, vânt puternic și scăderea temperaturii. Astfel, ofițerii Inspectoratului Naţional de Patrulare vor întreprinde măsuri