Experiment VIDEO: A plimbat trecătorii cu o Toyota Supra pentru numai 20$! Iată cu ce impresii s-au ales unii

De Redactor AE   |  17 Octombrie, 2017

Distribuie :

Videoclipul care în numai două luni a colectat peste 1.3 milioane de vizualizări vine de la un tânăr posesor al uneia dintre cele mai celebre modele Toyota construite vreodată, SUPRA! Ideea acestui experiment însă, este una foarte familiară pentru unii dintre voi.

De câte ori ai rugat pe cineva să îţi dea o tură pe motocicletă sau cu o maşină mai performantă? Mai mult ca sigur că printre ofertele adresate şoferului au fost şi bani, sau benzină, pe lângă rugăminţile apăsate, pentru o scurtă doză de adrenalină. Iată că astfel de întâmplări frecvente au motivat tânărul proprietar al unei Supra modificate să realizeze visul multora şi să le dea o tură, pentru bani.

Ceva similar se organizează şi la unele competiţii de drag sau drift, unde amatorii de emoţii tari îşi pot găsi motivaţia supremă în scaunul pasagerului vreunui vehicul foarte rapid şi puternic. Însă cu totul altceva este să te apropii de o maşină pe care unii o văd doar pe youtube şi în postere, pentru a trăi acel sentiment unic.

Aşadar, cu maşina parcată şi o pancartă pe care scria "Supra Rides 20$", tânărul entuziast a oferit mai multor trecători şansa de a trăi pe pielea lor, accelerarea furtunoasă a motorului 2JZ. Cu ce impresii s-au ales pasagerii, vedeţi în videoclipul de mai jos.

https://www.youtube.com/watch?v=9Ddo6n_polQ

Recomandate:

Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera - Photo
Noutăți
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera

Rimac duce ideea de exclusivitate la un nou nivel prin lansarea unei serii extrem de limitate pentru hypercar-ul electric Nevera R. Noua versiune, denumită Founder’s Edition, va fi produsă &icir

Inna
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante - Photo
Noutăți
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante

Posesorii modelelor BMW M vor primi trei aplicații noi, prin care vor putea monitoriza anumite date dinamice, pentru curse de drag racing și chiar un canal de entertainment. La momentul actual, a

Inna
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026 - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026

Hyundai a stârnit interesul publicului după ce a publicat prima imagine teaser cu un viitor model electric aflat în pregătire. Noul vehicul va deveni cel mai mare automobil cu propulsie el

Inna
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani - Photo
Accidente
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani

Un accident rutier a avut loc ieri, în sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, un bărbat, fiind la volanul unui Volkswagen, a lovit un Jaguar parcat. Ulterior, bărbatul a

Inna
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier - Photo
Accidente
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr a avut loc în dimineața zilei de 19 decembrie, în apropiere de orașul Taraclia. Tragedia s-a produs în jurul orei 08:00, câ

Inna