Volvo XC90 primeşte primul pachet de tuning de la Heico Sportiv

De Redactor AE   |  15 Iunie, 2015

Distribuie :

Cea de a a doua generaţie a SUV-ului Volvo XC90 se remarcă prin aspectul său elegant, premium, modest şi reţinut, dar totodată foarte luxos. Ce îi lipseşte acestuia, sunt poate doar trăsăturile sport, pe care tunerul german Heico Sportiv, a încercat să le readucă în prim plan. Cum? Vedeţi mai jos. 

Specialiştii de la Heico au optat pentru un nou sistem de evacuare care vine la pachet cu un...subwoofer. Ştiu că sună ciudat, dar această soluţie nu este neapărat o premieră în industria auto. Sistemul audio va fi cel care va contribui la crearea unui sunet mai brutal, iar în viitor, HS şi-au propus chiar să mimeze sunetul unui motor V8!

Trecând peste asta, vedem în pozele virtuale, că noul XC90 este finisat într-o nuanţă de vopsea verde mat, care ar trebui să atragă atenţia şi asupra terminaţiei de jos a barelor faţă şi spate (difuzoare), dar şi a pragurilor laterale redesenate. SUV-ul a primit adiţional şi un set nou de jante, cu dimensiuni oferite la alegere de 22 sau 23 de inch în diametru şi care potrivit Heico Sportiv sunt chiar mai uşoare decât cele de uzină.

Iar dacă modificările anunţate nu sunt întocmai suficiente, germanii pun la bătaie şi un kit de performanţă pentru versiunile echipate cu motorizări D4, D5, T5 şi T6, despre care însă, nu se cunosc prea multe detalii, mai ales în ce priveşte numărul cailor putere.

heico-sportiv-seasons-the-volvo-xc90-with-the-right-amount-of-spice_1

heico-sportiv-seasons-the-volvo-xc90-with-the-right-amount-of-spice_3

Recomandate:

Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna