Volvo S60 Polestar Concept

De AutoExpert   |  16 Iunie, 2012

Distribuie :

Volvo S60 Polestar Concept

Anul trecut prin februarie, în cadrul episodului 3 din sezonul 16 al emisiunii TopGear, Jeremy Clarkson a făcut un comparativ între Ford Focus RS500 și Subaru Impreza STI Cosworth CS400. După care, le-a pus pe amândouă față în față cu un Volvo C30, care le-a dat o lecție dureroasă despre cum se face sport extrem într-un hatch. Ce-i drept, nu era tocmai un C30 de serie, acesta beneficiind de tratamentul celor de la Polestar, dar chiar și așa, era destul de greu de digerat modul în care un Volvo aparent banal (doar culoarea de un albastru tipator îl trăda un pic) poate devora Impreza STI Cosworth CS400 (care are de asemenea vreo 400 CP) într-o cursă pe un sfert de milă. Despre RS500 nici nu mai merită menționat, pentru că acesta a pierdut din start, plătind tribut soluției cu doar două roți motrice. Chiar dacă era destinat să rămână în stadiul de concept, C30 Polestar CPC s-a produc în câteva exemplare pentru clienți renumiți, dintre care merită amintit cunoscutul comedian și moderator de televiziune Jay Leno.

Iar acum Polestar au făcut-o din nou. Doar că la o scară mai mare, pentru că mașina de la care s-a pornit a fost un S60. Afinitatea tunerului suedez pentru Volvo este motivată de modul în care își construiesc din start suedezii mașinile: caroseriile sunt foarte solide – deci implicit rigide – ceea ce le face ideale pentru a fi tranformate în modele ultra-performante. Așa că Polestar profită de această rigiditatea a șasiului pentru a pune enorm de multă putere pe mașină – și fix pe rețeta asta s-a mers și în cazul bestiei (vopsită în același bleu electrizant) de 508 CP pe care o vezi mai sus.

Deci... da, 508 CP adunați la un loc într-o berlină de clasă medie. Asta nu este o simplă creștere de putere, este mai degrabă o explozie de forțe malefice, cum nu s-a mai văzut în clasa medie. Nu e de mirare că nu a mai rămas nimic de fabrică prin motorul de 3,0 litri cu care se mișcă varianta T6. Capetele și cămășile cilindrilor au fost intens modificate, bielele sunt făcut in house, iar pe evacuarea din oțel inoxidabil de 3,5 inch a apărut o turbină Garret 3171.

Transmisia se face printr-o cutie manuală cu șase rapoarte scurte ce propagă puterea către toate cele patru roți, cele de pe puntea spate primind și aportul unui diferențial Haldex cu alunecare limitată. Și pare perfect justificat, pentru că enormul cuplu de 575 Nm trebuie să fie strunit cumva pentru a nu carboniza anvelopele la fiecare accelerație mai puternică.

Restul mașinii a primit numeroase îmbunătățiri, fiecare sistem fiind optimizat pentru a face față celor peste 500 CP. Astfel, garda la sol a fost redusă cu 30 mm, suspensiile au fost întărite, ecartamentul a crescut cu 20, respectiv 40 mm față/spate, direcția a fost ascuțită, masa proprie a scăzut până la 1640 kg iar sistemul de frânare are acum etriere cu șase pistonașe ce strâng discuri de 380 mm pe puntea față.

În cifre, Polestar S60 se duce până-n sută în 3,9 secunde și trece ușor de 300 km/h dacă pedala de accelerație rămâne proptită în podea suficient de mult. Adică, este suficient de rapid chiar și comparat cu proaspăt anunțatul Audi RS4, că despre M3 sau C63 AMG nici nu mai încape loc de comparație. Rămâne de văzut dacă se va îndura Volvo să-l producă într-o serie suficientă pentru toată lumea...

Recomandate:

112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna