Volkswagen va decide cel târziu în iunie dacă vinde marca Bugatti celor de la Rimac

De Pavel   |  23 Februarie, 2021

Distribuie :

În toamna anului trecut au apărut mai multe informațiicare spuneau că cei de la Grupul Volkswagen pregătesc o restructurizare serioasă, în cadrul căruia unele mărci din cadrul conglomeratului pot fi vândute. 

În această ordine de idei, brandul Bugatti ar putea fi vândut celor de la Rimac. În prezent, mai multe surse din cadrul companiei declară că tranzacția a fost deja aprobată de șefii Volkswagen și că mai are nevoie de o aprobare din partea Consiliului de Administrație. 

Informații apărute în presa germană au fost comentate recent de Oliver Blume, șeful Porsche AG, companie ce deține 15% din acțiunile Rimac. 

“La ora actuală extinsă discuții intense despre cea mai bună metodă prin care să dezvoltăm Bugatti. Rimac ar putea să joace un rol important în această ecuație. Există mai multe scenarii, dar cred că subiectul va fi tranșat de grup în prima jumătate a acestui an,” a spus Blume. 

Unul dintre scenarii este vânzarea mărcii Bugatti către Rimac, la schimb cu o creștere a pachetului de acțiuni pe care Porsche îl deține în cadrul constructorului croat. În același timp, se vehiculează și ideea prin care Volkswagen ar vinde Bugatti în schimbul tehnologiilor dezvoltate și oferite de producătorul de hypercar-uri electrice. 

Cum stau lucrurile de fapt și care va fi decizia finală, probabil că vom afla deja la începutul verii.

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna