Volkswagen scoate din producţia în serie ultimul Golf decapotabil

De Redactor AE   |  5 Octombrie, 2016

Distribuie :

Pentru o cauză nobilă, Volkswagen anunţă că a încetat producţia în serie a decapotabilei Golf, iar motivul principal este spaţiul necesar de alocat lui Tiguan pentru creşterea numărului de unităţi asamblate.

Volkswagen Golf, cel mai popular model al constructorului german, a beneficiat până în prezent şi de o versiune decapotabilă, care a înregistrat însă vânzări modeste în Europa. Din acest motiv, Volkswagen a decis să înceteze producţia modelului, în ciuda faptului că ultimele îmbunătăţiri au fost introduse cu numai un an în urmă, scrie automarket.ro.

Tot răul spre bine. În urma acestei schimbări de strategie, fabrica de la Wolfsburg va putea face faţă acum cererii în creştere pentru noul Tiguan.

Noul Golf, al optulea ca model, va fi lansat abia în 2018 iar oficialii sunt rezervaţi în privinţa acestuia, dacă vor mai lansa o versiune cabrio sau nu. "În acest moment nu există planuri pentru înlocuirea lui Golf Cabriolet, dar noul Golf 8 vine în 2018. Nu pot spune nimic despre asta", a precizat un purtător de cuvânt al companiei germane.

Recomandate:

A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani - Photo
Accidente
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani

Un accident rutier a avut loc ieri, în sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, un bărbat, fiind la volanul unui Volkswagen, a lovit un Jaguar parcat. Ulterior, bărbatul a

Inna
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante - Photo
Noutăți
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante

Posesorii modelelor BMW M vor primi trei aplicații noi, prin care vor putea monitoriza anumite date dinamice, pentru curse de drag racing și chiar un canal de entertainment. La momentul actual, a

Inna
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026 - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026

Hyundai a stârnit interesul publicului după ce a publicat prima imagine teaser cu un viitor model electric aflat în pregătire. Noul vehicul va deveni cel mai mare automobil cu propulsie el

Inna
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera - Photo
Noutăți
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera

Rimac duce ideea de exclusivitate la un nou nivel prin lansarea unei serii extrem de limitate pentru hypercar-ul electric Nevera R. Noua versiune, denumită Founder’s Edition, va fi produsă &icir

Inna