Volkswagen prezintă noul Tiguan facelift! SUV-ul oferă o versiune PHEV cu autonomie de până la 50 de kilometri și o variantă de performanță de 320 CP

De Pavel   |  1 Iulie, 2020

Distribuie :

Volkswagen Tiguan care se poate lăuda cu poziția de lider în portofoliul SUV-urilor constructorului german, a primi o actualizare. Modelul care doar în 2019 s-a vândut la nivel global în circa 911.000 de unități, primește odată cu facelift-ul modificări consistente și palpabile.

La exterior, Tiguan facelift se impune cu o grilă frontală retușată, o bară de protecție ușor modificată și pe elemente cromate noi. Prizele de aer au devenit mai mari, iar clienții vor putea alege noile faruri matrix cu LED cunoscute sub denumirea comercială IQ Light. la posterior, designerii au pregătit stopuri cu o semnătură luminoasă nouăși un difuzor spate remodelat.

Volkswagen Tiguan facelift va fi disponibil în ofertă în patru versiuni de echipare: Tiguan, Life, Elegance și R-Line. Pe piața germană, SUV-ul va fi dotat standard cu faruri cu LED, sistemul Front Assist 2, un sistem de infotainment proiectat printr-un display de 6.5 inch și serviciul We Connect. Versiunea Life va adăuga un sistem automat de climatizare, jante din aliaj cu diametrul de 17 inch, cruise control adaptiv și sistemul Light Assist. Vârful de gamă Elegance va fi echipat, pe lângă cele de mai sus, cu instrumentarul digital de bord Digital Cockpit cu diagonala de 10.25 inch, volan încălzit și un portbagaj cu deschidere electrică.

Pachetul de sistemele de asistență a fost numit acum IQ Drive. Cea mai importantă noutate la acest capitol este sistemul Travel Assist, care a fost aplicat în premieră pe Passat facelift. Tehnologia permite un condus semi-autonom în anumite situații de trafic până la viteze de 210 km/h. Pe lista noutăților se mai adaugă și sistemele Adaptive Cruise Control cu Predictive Speed Control și Dynamic Light Assist.

La fel, la interior, Volkswagen propune un nou centru pentru gestionarea sistemului de climatizare, împrumutat de la Arteon facelift, dar și un sistem de infotainment bazat pe noua generație Modular Infotainment Matrix 3 (MIB 3), care implică aplicația App-Connect Wireless pentru compatibilitate cu Apple CarPlay și Android Auto. Din pachetul oferit de germani, nu lipsesc nici controalele tactile de pe volan, iar sistemul audio pregătit de Harman/Kardon are 10 incinte și oferă o putere totală de 480 W.

Odată cu debutul lui Tiguan facelift, Volkswagen introduce și câteva motorizări noi. SUV-ul compact va fi disponibil în varianta PHEV, care poartă denumirea comercială eHybrid, alcătuit dintr-un motor pe benzină benzină și unul electric, care împreună livrează 245 de cai putere și 400 Nm. Sistemul de propulsie este alimentat de o baterie cu o capacitate de 13 kWh, capabilă să asigure o autonomie electrică de până la 50 de kilometri, valoare calculată conform standardului WLTP. Viteza de top în modul electric va fi limitată la 130 km/h.

A doua noutate majoră este apariția versiunii de performanță Tiguan R. Aici, SUV-ul nemțesc se laudă cu o unitate de 2.0 litri volum, care livrează 320 de cai putere și 420 Nm. Resursele vor fi transmise către roți prin intermediul unui sistem de tracțiune integrală 4Motion, capabil să împartă cuplul între cele două punți în raport egal de 50:50! Tiguan R va fi echipat cu un sistem de frânare îmbunătățit, suspensii cu amortizoare adaptive, care micșorează garda la sol cu 10 mm și, opțional, cu un sistem de evacuaremarca Akrapovič.

Habitaclul versiunii Tiguan R, se diferă prin scaune sport cu tetiere integrate, volan care acum integrează un buton R ce activează modul de rulare Race, padele sport pentru controlul transmisiei DSG cu șapte trepte și inserții Carbon Grey.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Revoluție în lumea electrică. Bateriile CATL promit încărcare în câteva minute și autonomie record - Photo
Noutăți
Revoluție în lumea electrică. Bateriile CATL promit încărcare în câteva minute și autonomie record

Timpul lung de încărcare ar putea deveni istorie. Noile baterii prezentate de CATL schimbă regulile jocului, cu performanțe care par desprinse din viitor.CATL a dezvăluit trei tipuri no

Inna
Freelander renaște ca brand electric. Primul model surprinde prin dimensiuni și tehnologie - Photo
Noutăți
Freelander renaște ca brand electric. Primul model surprinde prin dimensiuni și tehnologie

După o absență de peste un deceniu, numele Freelander revine în forță, dar într-o formă complet nouă. Primul model al mărcii promite să schimbe percepția asupra SUV-urilor electrice.Gr

Inna
Bugatti părăsește Grupul Volkswagen și intră complet sub controlul Rimac - Photo
Noutăți
Bugatti părăsește Grupul Volkswagen și intră complet sub controlul Rimac

Un nume legendar din lumea hypercarurilor își schimbă definitiv proprietarul. Tranzacția care redefinește viitorul Bugatti marchează o mutare strategică majoră în industria auto globală.

Inna
Moldoveanul care a suferit un grav accident rutier în Italia, a decedat - Photo
Accidente
Moldoveanul care a suferit un grav accident rutier în Italia, a decedat

Șoferul de 19 ani, originar din Republica Moldova, care a suferit un grav accident rutier în Italia, s-a stins din viață. După accident, tânărul a fost transportat cu elicopterul la s

Inna
Un motociclist a fost amendat cu 140.000 lei. A fost găsit vinovat de mai multe încălcări - Photo
Sociale
Un motociclist a fost amendat cu 140.000 lei. A fost găsit vinovat de mai multe încălcări

Un motociclist, de 30 de ani, a fost amendat cu 140.000 lei. Acesta a condus motocicleta în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat și sub influența substanțelor narcotice. De asemenea, oam

Inna
Audi închide un capitol. A1 și Q2 ies din scenă pentru a face loc viitorului electric - Photo
Noutăți
Audi închide un capitol. A1 și Q2 ies din scenă pentru a face loc viitorului electric

Două dintre cele mai accesibile modele Audi își iau rămas bun, după ani de succes pe piață. În locul lor, constructorul german pregătește un model electric complet nou.Audi a confirmat

Inna