Volkswagen Golf GTI primeşte un upgrade în versiunea Clubsport

De Redactor AE   |  9 Septembrie, 2015

Distribuie :

Volkswagen va prezenta la Frankfurt o continuare a modelului Golf GTI. Acesta este numit Clubsport şi vine cu câteva modificări de bun gust, menite să îi sporească atractivitatea în ochii clienţilor fideli mărcii germane de automobile. 

Noul model este dedicat aniversării a 40 de ani de la naşterea primului model Golf GTI iar în gama Volkswagen se va situa între Golf GTI Performance şi Golf R. Poziţionarea noului model GTI Clubsport nu este absolut deloc pur întâmplătoare şi asta pentru că noul model dezvltă 265 de cai putere, adică cu 35 CP mai mult faţă de versiunea Performnace şi cu 35 mai puţin faţă de Golf R.

Iar cu ajutorul butonului care activează funcţia Overboost, unitatea de 2.0 litri volum este capabilă să genereze până la 290 de cai putere pentru doar 10 secunde! Timp în care ar trebui să poţi depăşi adversarul care te-a supărat la semafor. Pentru a reuşi acest lucru va trebui să operezi rapid cu transmisia manuală în şase rapoarte iar astfel vei scoate un timp de acceleraţie de la zero la 100km/h măsurat în şase secunde. Sau, poţi opta pentru cutia de viteze DSG care pe lângă faptul că face totul pentru tine, este şi mai rapidă cu 0.1 secunde (5.9 s 0-100 km/h). Partea proastă este că cea din urmă consumă ceva mai mult carburanţi. Dacă în varianta echipată cu transmisia manuală, consumul mediu se ridică la 6.9 litri la sută, atunci DSG-ul papă 7.2 litri.

Dar, ce nu faci pentru un plus de adrenalină? Mai ales când ştii că beneficiezi şi de un tratament special pentru exterior cum ar fi noile spoilere faţă, praguri laterale, deflector, evacuare cromată şi un nou eleron. Unde mai pui jantele de 18 sau 19 inch la alegere, dungile laterale negre în cinstea vechiului GTI, inscripţia Clubsport, elemente de decor piano black sau farurile şi stopurile cu LED pe fundal negru.

La interior găseşti scaunele de tip scoică, tapiţate cu Alcantara dar şi câteva inserţii de culoare roşie sau tot felul de inscripţii ca GTI şi Clubsport.

171416l

180923l

446903l

478905l

505665l

716746l

760495l

781860l

870192l

Recomandate:

Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie - Photo
Noutăți
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie

Toyota Motor Corporation va avea un nou director general, începând cu această primăvară. Grupul japonez a confirmat că, Kenta Kon va prelua funcția de CEO al mărcii Toyota de pe 

Inna
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria - Photo
Noutăți
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria

Transportatorii rutieri care tranzitează Bulgaria trebuie să își refacă planurile de deplasare pentru 2026. Autoritățile bulgare vor introduce restricții periodice de circulație pentru camioanel

Inna
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi - Photo
Noutăți
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi

Viitorii șoferi din Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru una dintre cele mai ample reforme din ultimii ani în domeniul siguranței rutiere. Autoritățile vor aplica integral noile st

Inna
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit

Mercedes-AMG accelerează ofensiva electrică și pregătește un nou model care promite să rescrie regulile segmentului de performanță. Germanii lucrează la un SUV coupe complet electric, cu o putere anun

Inna
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii - Photo
Noutăți
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii

 Skoda face un pas decisiv spre electrificare și dezvăluie primele imagini ale noului Epiq, un SUV electric de clasă mică ce promite autonomie competitivă, spațiu generos și prețuri acce

Inna
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț - Photo
Noutăți
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț

Strategia electrică a Stellantis intră într-o zonă critică. Grupul auto recunoaște pierderi contabile de proporții istorice, pe fondul recalibrării planurilor pentru mașinile electrice și al pră

Inna