(VIDEO) Vin Diesel promovează un scuter electric printr-un spot publicitar excepțional

De Sergiu   |  26 August, 2020

Distribuie :

Celebrul actor, consacrat prin prestanța în populara franciză Fast and Furious este implicat de astă dată într-un truc publicitar mai special. Acesta promovează un nou startup chinez ce produce scutere electrice tehnologizate, cu conexiune internet printr-un spot în care acesta apare în ipostaza unui spion. 

Conform scenariului, actorul joacă rolul unui agent sub acoperire, ce trebuie să pună mâna pe un stick memorie USB, fiind, aparent un simplu cântăreț. După ce reușește să extragă dispozitivul de stocare, acesta scapă de urmărirea unor SUV-uri masive la bordul micuței pe două roți îndeplinind prin asta misiunea cu succes.

Strategia este focusată, de fapt, spre o cauză bună. Scuterele, numite Yadea G5 sunt promovate drept un mijloc de transport sustenabil în perioada pandemiei de COVID-19, ce permite deplasarea confortabilă a unei persoane și evitarea aglomerărilor în transportul public. De la începutul crizei globale, vânzările de astfel de vehicule a crescut semnificativ, vârful livrărilor fiind înregistrat recent. Nu se știe dacă acest fapt e meritul integral al actorului, dar are și el partea sa de glorie. 

Acum, acestea se vând nu doar în zona Asiei de Sud-Est, ci și în SUA, Germania, Franța și alte 77 state, înregistrând o dinamică destul de bună. Scuterul este înzestrat cu acumulatoare speciale, ce permit încărcarea bateriei la nivel de 80% într-o oră, oferind o autonomie maximă de 64 km.

Cine știe, poate în viitorul apropiat acestea își vor face apariția și în Moldova!

 

Recomandate:

(FOTO) Volga revine pe piață. Rușii vor vinde mașini chinezești sub numele „legendar” - Photo
Noutăți
(FOTO) Volga revine pe piață. Rușii vor vinde mașini chinezești sub numele „legendar”

Un simbol al industriei auto sovietice este readus în prim-plan, dar într-o formă complet diferită. Sub sigla Volga se ascund, de fapt, modele moderne dezvoltate în China și produse

Inna
Plan ambițios la Chișinău. Primarul planifică să construiască mii de locuri noi de parcare - Photo
Noutăți
Plan ambițios la Chișinău. Primarul planifică să construiască mii de locuri noi de parcare

Criza locurilor de parcare din Chișinău ar putea fi parțial rezolvată în acest an. Primăria anunță un proiect amplu de amenajare a mii de locuri de parcare, însă recunoaște că în cen

Inna
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare - Photo
Accidente
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare

O manevră riscantă, făcută într-un loc interzis, s-a transformat într-o tragedie pe traseul Chișinău-Cimișlia. După luni de investigații, procurorii au finalizat dosarul accidentului &icir

Inna
Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere - Photo
Noutăți
Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere

Debut dificil de an pentru Tesla. Cererea încetinește, concurența se intensifică, iar diferența dintre producție și livrări atinge un nivel record. Investitorii reacționează rapid, trimiț&a

Inna
Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice - Photo
Sociale
Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice

Scumpirile din ultimele luni și impactul lor asupra transportului și consumatorilor ajung în centrul atenției. Deputații convoacă instituțiile responsabile pentru a explica ce se întâ

Inna
Șoferul unui Ford, sancționat de polițiști după ce era la doar un pas de a spulbera un pieton pe trecere - Photo
Sociale
Șoferul unui Ford, sancționat de polițiști după ce era la doar un pas de a spulbera un pieton pe trecere

Șoferul unui Ford, în vârstă de 22 de ani, nu a acordat prioritate unui pieton, care traversa regulamentar strada. Imagini video cu fapta în cauză au fost publicate pe rețelele de so

Inna