(VIDEO) Șoferiță, prinsă în stare de ebrietate avansată: Conducea și își alăpta copilul în același timp

De Sergiu   |  12 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Un caz revoltător a avut loc recent în satul Hrușova din raionul Criuleni. O tânără de 30 de ani a fost prinsă în noaptea de 10 spre 11 noiembrie conducând în stare de ebrietate la volan. 

Femeia a fost stopată de polițiști, ce-au observat un automobil deplasându-se neuniform. Ulterior, oamenii legii au depistat la volan o tânără de 30 de ani, cu un copil de aproximativ un anișor în brațe. Femeia conducea automobilul, concomitent alăptând copilul. Din habitaclul mașinii se simțea un miros puternic de alcool, fapt ce i-a determinat pe polițiști să solicite șoferiței să treacă testul alcoolscopic.

În urma efectuării testului, s-a stabilit că femeia era în stare de ebrietate avansată, având o concentrație de 0,92 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Polițiștii au înlăturat șoferița de la volan imediat, copilul fiind transmis ulterior în grija unei rude.

Șoferița le-a spus oamenilor legii că venea de la o cumătră și că mașina aparține tatălui ei. 

 

Recomandate:

Accident grav în Chișinău. Patru persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital după ce o Dacia s-a inversat - Photo
Accidente
Accident grav în Chișinău. Patru persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital după ce o Dacia s-a inversat

Un accident rutier soldat cu patru victime, dintre care doi minori, a avut loc duminică seara, 3 august, pe bulevardul Renașterii Naționale din capitală.Potrivit informațiilor preliminare furnizat

Inna
Schimbare majoră la vârful Jaguar Land Rover. CEO-ul Adrian Mardell se retrage după 35 de ani de activitate - Photo
Noutăți
Schimbare majoră la vârful Jaguar Land Rover. CEO-ul Adrian Mardell se retrage după 35 de ani de activitate

Jaguar Land Rover se pregătește pentru o nouă eră în conducerea executivă. Adrian Mardell, actualul director general al producătorului auto britanic, a anunțat că se va retrage din funcție la fi

Inna
Lovitură pentru Volkswagen! Curtea Europeană confirmă răspunderea producătorilor auto pentru manipularea emisiilor - Photo
Noutăți
Lovitură pentru Volkswagen! Curtea Europeană confirmă răspunderea producătorilor auto pentru manipularea emisiilor

Un nou verdict al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) readuce în atenție scandalul emisiilor în care a fost implicat grupul Volkswagen. Decizia vizează responsabilitatea construct

Inna
Tragedie în Ungheni. Un copil de șase ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz de rută - Photo
Accidente
Tragedie în Ungheni. Un copil de șase ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz de rută

Un grav accident rutier soldat cu decesul unui copil de șase ani a avut loc sâmbătă, 3 august, în municipiul Ungheni. Potrivit informațiilor confirmate pentru AGORA de reprezentanta Inspec

Inna
Surpriză pregătită pentru Munchen. Mercedes pregătește debutul viitorului GLC electric - Photo
Noutăți
Surpriză pregătită pentru Munchen. Mercedes pregătește debutul viitorului GLC electric

Mercedes-Benz pregătește o apariție de senzație la Salonul Auto de la Munchen, care va avea loc în septembrie. Producătorul german a publicat o nouă imagine teaser cu viitorul SUV GLC elect

Inna
Obținerea permisului la Orhei și Căușeni: programările la examene pot fi efectuate și în regim online - Photo
Sociale
Obținerea permisului la Orhei și Căușeni: programările la examene pot fi efectuate și în regim online

Candidații din Orhei și Căușeni, care se pregătesc să susțină examenele auto, pot acum să evite cozile și drumurile inutile, grație noului sistem de programare online lansat de Agenția Servicii Public

Inna