VIDEO: Sfârșit subit. Un Mustang a luat foc după câteva cerculețe pe asfalt!

De Redactor AE   |  18 Martie, 2019

Distribuie :

Uneori, distracția se poate sfârși prost, departe de cum și-ar fi imaginat proprietarul acestui Mustang, care după o serie de donuts cu pedala la podea și-a petrecut iubita pe ultimul drum.

Toată admirația și suportul entuziaștilor auto nu l-au ajutat prea mult pe posesorul acestui Ford Mustang. Din motive necunoscute, sportcarul american, a luat foc la scurt timp după o prestație cu cerculețe lăsate pe asfalt și mult fum din anvelope încinse. Se pare că în egală măsură s-a încins și motorul pentru că o flacără apărută sub mașină s-a transformat ulterior în incendiu.

Au încercat în zadar să deschidă capota și să localizeze incendiul și nici extinctoarele nu au fost de mare folos, Mustang-ul a ars practic în îngregime. Au reușit să salveze doar posteriorul mașinii, care cel mai probabil că va ajunge la piese acum.

Supercaruri exotice, cuprinse de flăcări după o rafală de explozii din sistemul de evacuare am mai văzut, dar nu și Mustang-uri.

De menționat că publicul prezent nu a întârziat să facă glume pe seama celor întâmplate, ”cu cât vinzi farurile sau roțile” fiind dintre cele mai frecvente fraze adresate proprietarului.

https://www.youtube.com/watch?v=209gUcYf3ZQ

Recomandate:

Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna