(VIDEO) În SUA au fost accidentate aproape 100 de mașini din cauza unei furtuni

De Inna   |  2 Mai, 2023

Distribuie :

Furtuna de praf a scăzut semnificativ câmpul vizual pe una dintre magistralele americane. Astfel, a fost afectat traseul I-55, pe care au avut de suferit circa 60 de automobile și aproximativ 30 de vehicule comerciale. 

În statul Illinois, o furtună de praf a provocat un accident în masă, unde au fost afectate aproape 100 de vehicule. Din nefericire, au fost raportate și decese. După ce tot praful de pe câmpuri a fost ridicat în aer după rafalele puternice de vânt, vizibilitatea a fost redusă semnificativ, motiv pentru care s-a ciocnit un număr impunător de mașini. Șoferii nu aveau timp pentru o reacție corespunzătoare, aceștia imediat se ciocneau de un alt automobil. 

Potrivit autorităților din Illinois, în accident au fost implicate între 40 și 60 de automobile, și 30 de vehicule comerciale. În urma impactului, s-a provocat și un incendiu. Salvatorii au intervenit în scurt timp la fața locului. De asemenea, se cunoaște că în urma accidentului au decedat 6 persoane, iar alte 20 de persoane au înregistrat diverse traumatisme. Toate persoanele implicate în accident au fost transportate la spital. 

La momentul actual, autostrada I-55 este închisă, iar șoferii sunt îndemnați să caute alternative, pentru a evita crearea ambuteiajelor. 

Recomandate:

Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna