(VIDEO) A parcurs 1.000 km cu un Chevrolet care a stat nemișcat 30 de ani! Povestea unui blogger american

De Pavel   |  6 Mai, 2020

Distribuie :

Un blogger din SUA a găsit pe net un anunț de vânzare a unui Chevrolet Chevelle din 1972 și a decis imediat să cumpere această "capsulă a timpului". Însă mare i-a fost mirarea, când de fapt mașina se prezenta în realitate, într-o stare mult mai rea față de ce a văzut pe pozele din anunț.

În avizul publicat era indicat că, se vinde un Chevrolet care a stat nemișcat timp de 30 de ani, tânărul fiind sigur că a dat peste un exemplar unic, în stare perfectă, dar care a fost abandonat de foștii proprietari din motive necunoscute.

Ajuns la fața locului, a descoperit că mașina de 48 de ani vechime, se află într-o stare deplorabilă. Situația se complica în momentul în care tânărul trebuia să se întoarcă acasă cu mașina, astfel că avea de parcurs un drum de aproape 1.000 de km!

Din fericire, bloggerul era deja familiarizat cu modelele vechi Chevrolet, având mai devreme în proprietate două Chevrolet Chevelle din 1970 și 1971, pe care a fost nevoit să le vândă. În cele din urmă, tânărul a decis că mașina lui "nouă" va ajunge oricum acasă, indiferent de cât de complicat ar fi acest lucru.

Deoarece se planifica un drum lung cu peripeții, bloggerul american a filmat întreaga poveste și a publicat-o pe canalul său de YouTube.

https://youtu.be/RXc4TLoHSDM

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna