Vezi cum arată noua generaţie Ford Focus camuflat subtil

De Pavel   |  16 Noiembrie, 2017

Distribuie :

Publicaţia DriveMag, recent a făcut publice o serie de fotografii spion cu noul model Ford Focus, care urmează a fi lansat în scurt timp. Automobilul apare cu minim camuflaj, astfel încât putem clar să-i desluşim formele şi elementele principale ale exteriorului.

Deşi camuflajul este unul de contrast şi duce un pic în eroare, se vede clar partea din faţă cu blocuri optice LED, farurile din spate, o grilă a radiatorului şi forma geamurilor laterale. Dacă ar fi să ne uităm la noul hatcback de la distanţa, observăm şi liniile caroseriei care accentuează capota şi aripile posteriorului.

Se zvoneşte că noul Ford Focus, va fi construit pe o platformă modulară. Acesta va sta mai mare, mai încăpător şi totodată va cântări mai puţin. Ampatamentul va creşte cu circa 50 de milimetri faţă de modelul curent, iar greutatea va scădea cu 50 de kilograme.

Gama de motoare va fi alcătuită dintr-un motor turbo în trei cilindri, capabil să dezvolte între 100 şi 140 CP şi, alte două propulsoare de 1.5 şi 2.0 litri volum, ultimul fiind folosit pentru versiunea de performanţă ST. Pe lângă versiunea de top, noul Focus va mai primi o variantă electrică şi una all-road.

Conform unelor informaţii, noul hatchback va debuta în luna ianuarie a anului 2018, în cadrul Salonului Auto de la Detroit.

Recomandate:

A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani - Photo
Accidente
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani

Un accident rutier a avut loc ieri, în sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, un bărbat, fiind la volanul unui Volkswagen, a lovit un Jaguar parcat. Ulterior, bărbatul a

Inna
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026 - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026

Hyundai a stârnit interesul publicului după ce a publicat prima imagine teaser cu un viitor model electric aflat în pregătire. Noul vehicul va deveni cel mai mare automobil cu propulsie el

Inna
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera - Photo
Noutăți
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera

Rimac duce ideea de exclusivitate la un nou nivel prin lansarea unei serii extrem de limitate pentru hypercar-ul electric Nevera R. Noua versiune, denumită Founder’s Edition, va fi produsă &icir

Inna
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante - Photo
Noutăți
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante

Posesorii modelelor BMW M vor primi trei aplicații noi, prin care vor putea monitoriza anumite date dinamice, pentru curse de drag racing și chiar un canal de entertainment. La momentul actual, a

Inna