Util! Află ce trebuie să faci dacă în loc de benzină în rezervor s-a turnat motorină

De Pavel   |  7 August, 2018

Distribuie :

Printre cele mai de coșmar situații ce ar putea să se întâmple cu un șofer, este cu siguranță atunci când în loc de benzină, în rezervor a fost turnată motorină! Deși fiecare dintre automobiliști este sigur că acest lucru nu se va întâmpla cu el, e bine să știți care ar trebui să fie pașii care să-i urmați într-un astfel de incident neplăcut.

Din start situația creată și pașii care urmează a fi făcuți se împart în două scenarii, în dependență de faptul dacă a fost pornit motorul după ce în rezervor s-a turnat motorină în loc de benzină, sau șoferul din start a observat greșeala și a evitat problemele mai grave.

În caz că motorul nu a fost pornitDacă automobilul a fost alimentat de însuși șoferul acestuia, care la timp a observat că toarnă în rezervor motorină în loc de benzină, atunci toată răspunderea cade pe dînsul însuși. Dar în așa fel că la majoritatea benzinăriilor din țara noastră, vehiculele sunt alimentate de lucrătorii PECO, care deseori pot să greșească din neatenție, oboseală sau alți factori, puteți fără dubii cu cecul în mână să dați vina pe ei. Nici într-un caz nu porniți motorul, nici măcar pentru a parca automobilul sau a-l muta de lîngă stația de alimentare. Mergeți direct la administrația benzinăriei și cereți să vi se ofere un evacuator care ar transporta automobilul dumneavoastră la un service specializat, care urmează să scoată rezervorul, să îl golească de motorină și să îl spele, după care să îl alimenteze cu benzină.

Dacă v-ați dat seama de combustibilul greșit în timpul mișcăriiO situație mult mai neplăcută, cu consecințe dramatice e atunci când vă dați seama de faptul că ați fost alimentat cu un combustibil greșit, deja când motorul este pornit sau mai ales după ce ați parcurs o distanță cu mașina. Acest lucru deobicei se întâmplă în cazul în care în rezervor nu s-a turnat mult combustibil, respect benzina care era într-o proporție mai mare s-a amestecat cu motorina proaspăt turnată. Motorul treptat va începe să piardă din putere, să vibreze tare și să scoată mult fum. Dacă v-ați pomenit într-o astfel de situație opriți imediat motorul și cu ajutorul tractării sau evacuatorului reveniți la benzinăria unde a fost alimentată mașina și cereți insistent să se facă o expertiză a combustibilului turnat în rezervor. Totodată ar trebui să păstrați și cecul de la ultima alimentare care va fi un as în mânecă, ce vă va ajuta în următoarele dispute cu administrația stației de alimentare.

Lucrările de reparațieDesigur că fiecare șofer este curios și despre care ar fi lucrările de mentenanță într-un astfel de caz neplăcut. Atunci ar trebui să știți că dacă depistați combustibilul greșit la timp, adică înainte de a porni motorul, va fi necesar doar de demontat, golit și spălat rezervorul de combustibil. Dacă propulsorul a fost pornit sau și mai rău v-ați deplasat o oarecare distanță cu el, fie chiar și 100 de metri, consecințele pot fi cele mai grave, până chiar și la necesitatea de o reparație capitală a acestuia. Cu siguranță putem spune că în al doilea caz lucrările asupra internelor motorului sunt inevitabile.

Recomandate:

Petrolul trece din nou de 100 de dolari, după incidentele din Strâmtoarea Ormuz - Photo
Noutăți
Petrolul trece din nou de 100 de dolari, după incidentele din Strâmtoarea Ormuz

O mișcare neașteptată a Iranului reaprinde temerile globale. După capturarea unor nave comerciale, prețul petrolului trece peste pragul psihologic de 100 de dolari pe baril.Prețurile pet

Inna
Accident matinal pe o stradă din Chișinău. O mașină s-a răsturnat în urma unui impact cu un troleibuz - Photo
Accidente
Accident matinal pe o stradă din Chișinău. O mașină s-a răsturnat în urma unui impact cu un troleibuz

Un Volkswagen T4 s-a răsturnat, în urma unui accident rutier cu un troleibuz. Impactul a fost surprins de martorii oculari, pe str. Gheorghe Asachi din capitală. Potrivit martorilor ocu

Inna
O creangă s-a prăbușit peste un troleibuz. Unele rute sunt redirecționate - Photo
Sociale
O creangă s-a prăbușit peste un troleibuz. Unele rute sunt redirecționate

Din cauza vântului anunțat de serviciul meteorologic pentru ziua de astăzi, o creangă de pe un copac de pe Ștefan cel Mare s-a prăbușit și a căzut peste un troleibuz. Informația este oferită de

Inna
Primul tronson de autostradă din Republica Moldova va fi construit de o companie italiană - Photo
Noutăți
Primul tronson de autostradă din Republica Moldova va fi construit de o companie italiană

Un consorțiu format din Itinera S.p.A., Sapiem S.p.A. și ICM S.p.A. a fost selectat pentru realizarea tronsonului 4 al autostrăzii Autostrada A8, pe ruta Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Inna
Șoferul unui Volkswagen riscă o amendă de 125.000 lei sau închisoare până la 3 ani - Photo
Sociale
Șoferul unui Volkswagen riscă o amendă de 125.000 lei sau închisoare până la 3 ani

Șoferul unui Volkswagen riscă amendă până la 125.000 lei sau închisoare de la 1 la 3 ani. Indiferent de "soluția" pe care o va alege bărbatul de 47 de ani, în ambele cazuri

Inna