UTIL: Află ce tip de stingător de incendiu trebuie să ai în mașină!

De Sergiu   |  27 Iulie, 2020

Distribuie :

Tema stingătoarelor auto nu este luată întotdeauna în serios de unii șoferi. Alții le procură doar pentru a bifa un plus pe lista echipării mașinii sau pentru a trece testarea tehnică ”mai ușor”. De-a lungul vremii s-au realizat mai multe variații ale stingătoarelor, în dependență de conținutul acestora: cu dioxid de carbon, cu pulbere, cu spumă și cu apă. 

Pentru automobile însă se folosesc de cele mai multe ori cele cu pulbere și cu dioxid de carbon (CO2). De ce? Automobilele iau foc foarte repede din cauza mai multor factori. În primul rând materialele de genul cauciucului, plasticurilor, tapițeriei și umpluturii habitaclului se aprind foarte ușor. Mai apoi, vorbim de sisteme electrice ce pot produce un scurt circuit, și în final, de cele câteva zeci (sau sute) de litri de combustibil ce sunt prezenți de multe ori în rezervor.

Pentru început, incendiile au fost clasificate în 5 clase:

A: Materiale solide (cauciuc, lemn, țesături, plastic, etc.);

B: Materiale lichide (ulei, combustibil, alcool, etc.);

C: Materiale gazoase (propan, metan, hidrogen, etc.);

D: Metale și substanțe (magneziu, litiu, potasiu, etc.);

E: Instalații și echipamente electrice ( motoare, transformatoare, acumulatoare, etc.).

Pentru automobile, mai populare se dovedesc stingătoarele cu pulbere, deoarece acestea pot stinge mai multe tipuri de incendii (A,B,C,E) în dependență de praful cu care sunt încărcate. De obicei, pulberea e compatibilă cu patru clase de incendii concomitent. De cele mai multe ori, diapazonul de temperaturi la care acestea pot fi utilizate este chiar impresionant: de la -40 ˚С până la +50 ˚С.

Dezavantajele acestui tip de stingătoare constă în faptul că în timpul folosirii, acestea nu reduc temperatura de ardere, ci doar  ”taie” calea oxigenului pentru a nu fi consumat de flacără. Mai mult, dacă ajunge în contact cu echipamentul electric al automobilului, pulberea poate aduce daune considerabile acestuia. Aceasta este periculoasă dacă ajunge în sistemul respirator și ochi.

x

Stingătoarele cu dioxid de carbon sunt de obicei mai puțin folosite în automobile, fiind utile în tipurile de incendii de clasele B,C și E. În comparație cu stingătoarele cu pulbere, cele cu CO2 reduc temperatura flăcării, deoarece la ieșire acesta are temperatura de -70 ˚С. Sunt perfecte pentru stingerea electricii în mașină, dar nu se prea descurcă cu lemnul, plasticul și țesătura. Sunt periculoase, la contactul cu pielea putând crea degerături, iar la inhalare pot induce amețeală și vomă.

x

Acum că am vizualizat fiecare tip, care e totuși concluzia? Cu ce fel de stingător ar fi mai bine să vă echipați mașina? Din păcate, nu e posibil să alegem o opțiune sau alta. Dacă ar fi să recapitulăm, stingătoarele cu CO2 se potrivesc pentru incendiile de natură electrică, iar cele cu pulbere, la stingerea plasticului, materiei, umpluturii din componența scaunelor sau a combustibililor. Varianta ideală? Câte unul din fiecare dacă vă permite spațiul. Poate părea straniu, dar când e vorba de siguranță, nu e bine să economisești!

Dacă v-ați decis asupra tipului  stingătorului ce-l veți procura, optați pentru unul de capacitate mai mare. Stingătoarele de dimensiunile unui tub de spray, nu se vor descurca cu un vehicul în flăcări. Ideal ar fi ca un autoturism să fie echipat cu un stingător cu capacitatea de cel puțin 2 litri, iar un camion cel puțin 5 litri; în cazul unui autocar, n-ar strica ca capacitatea să fie și mai mare. Acum nu ne referim la greutatea acestuia, ci la volumul de agent de stingere ce-l conține. Pentru a exemplifica, un stingător de 4 litri, cântărește în realitate peste 6 kilograme!

Nu uitați că stingătoarele au termen de valabilitate inscripționat pe corpul acestora. La expirare, acestea necesită verificare, reîncărcare sau chiar schimbare dacă a fost deteriorat. În cazul celor pe pulbere, acesta reprezintă, de obicei, 4-5 ani, iar al celor cu CO2 chiar și 10 ani. Verificați ca acul de pe indicatorul de presiune să fie în zona verde.

Și nu uitați, nu plecați la drum fără un stingător! Ați putea să vă salvați propria viață, dar și a altora!

Recomandate:

R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna