Undă verde tirurilor ecologice?

De AutoExpert   |  8 Februarie, 2013

Distribuie :

Undă verde tirurilor ecologice?

Comisia Europeană vine cu o propunere de modificare a legislaţiei din domeniul maşinilor de transport marfă, prin care se doreşte adaptarea camioanelor şi tirurilor la noile norme anti-poluare. Primele măsuri sunt legate de aerodinamică şi sistemel de propulsie.

Primul aspect pe care Comisia Europeană îl are în vedere prin noua directivă ţine de dimensiunile camioanelor, tirurilor şi remorcilor. Adică specialiştii ar dori ca lungimea trailerelor să fie mărită cu până la doi metri.

Motivul: astfel s-ar putea adapta elemente aerodinamice moderne, care ar contribui semnificativ la îmbunătăţirea aerodinamicii vehiculului, deci ar duce la o scădere a consumului de combustibil şi emisiilor poluante, precum şi la reducerea zgomotului.

Rămâne, însă, de pus la punct un plan metodic pentru aceste modificări, care trebuie să ia în considerare şi ciclurile de dezvoltare a vehiculelor. În plus, o astfel de modificare tehnică presupune şi modificări importante ale legislaţiei rutiere, care încă nu e armonizată în toate ţările UE.

Pe lângă asta, a fost adusă în discuţie necesitatea adoptării şi în cazul transportului greu a mijloacelor de propulsie alternativă, în primul rând a motorizărilor hibride. Rămâne, însă, problema compensării greutăţii suplimentare a componentelor, precum bateriile.

De asemenea, specialiştii UE iau în considerare şi permiterea punerii în circulaţie a tirurilor de tip tren, cum sunt cele din Australia. Principalul motiv ţine de eficientizarea transportului de marfă, care ar duce atât la scăderea consumului, cât şi a costurilor totale.

Este greu de estimat cât de repede vor fi puse în practică noile propuneri ale Comisiei Europene, dar analiştii consideră că vom putea vedea primele tiruri ecologice pe şosele încă de la finalul acestui deceniu.

sursa: promotor.ro

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna